back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Cum vor fi concesionate locurile de veci în noul cimitir?

Lucrările la noul cimitir al municipiului Pașcani sunt aproape finalizate, dar Primăria nu a găsit încă o soluție pentru concesionarea locurilor de veci. Mai exact, administrația locală nu știe cum să evite scoaterea la licitație a loturilor care urmează să fie date solicitanților pentru înhumare.

Viceprimarul, Claudiu Bodoașcă, spune că încă se caută o soluție pentru evitarea licitației, procedură nefirească în astfel de situații, dar obligatorie conform codului administrativ.

Bodoașcă spune că s-a încercat modificarea legii printr-un amendament depus de deputatul, Sorin Năcuță, dar deocamdată acest subiect nu a fost luat în discuție.

Regulile de închiriere sau concesiune precum și cele de folosință a noului cimitir ar urma să fie cuprinse într-un regulament. Proiectul stă în sertarele primăriei de ceva timp și urmează să fie supus dezbaterii publice apoi aprobării Consiliului Local.

De asemenea, reprezentanții Primăriei spun că au probleme și cu proiectanții pentru finalizarea lucrărilor. Administrația așteaptă o serie de documente pentru finalizarea lucrărilor, dar proiectanții răspund greu la aceste demersuri a mai spus viceprimarul Bodoașcă.

Menționăm că noul cimitir al Pașcaniului are o capacitate de 930 de locuri pe o suprafață de 684 mp. A fost construită o capelă, un turn cu clopotniță și au fost amenajate 43 de locuri de parcare. Investiția este realizată cu bani de la bugetul local, o parte din banii necesari fiind împrumutați de la bancă, și anume 6 milioane de lei. Noul cimitir va fi disponibil doar pentru cei care au un deces în familie sau pentru persoanele în vârstă sau cu boli incurabile. Mai exact, din sutele de cereri adunate la primărie, vor fi aprobate doar cele cu folosință imediată, nu pentru a fi amenajate locuri de veci pentru viitor.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat