back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Cursuri de autoapărare și gimnastică Tam The la Pașcani

Dacă va doriți să învățați anumite tehnici de autoapărare, să explorați secretele artelor marțiale sau sunteți interesați  de gimnastică energetică Tam The , va aducem la cunoștință că începând cu dată de 1 septembrie au fost reluate activitățile Clubului de arte marțiale „Long Ho” din Pașcani. Reprezentanții Clubului de arte marțiale menționează că în etapă de antrenamente care urmează, se va pune mai mult accent pe tehnicile de autoapărare.

Cursurile au loc săptămânal,  lunea, miercurea și vinerea, începând cu ora 19:00,  la Sala de Sport din față  Colegiului “ M. Sadoveanu”. Activitățile Clubului se adresează persoanelor de toate vârstele, cei mai mici cursanți având vârstă de 6 ani.

Doritorii trebuie să fie apți din punct de vedere medical și să dovedească lucrul acesta printr-o adeverință de la medicul de familie, care este necesară la înscriere.   Înscrierile se pot face înaintea începerii cursurilor.

Instructorii sunt specialiști în domeniu, cu numeroase titluri de campioni. Clubul sportiv “Long Ho” din Pașcani s-a constituit în 1985, iar de-a lungul timpului sportivii care practică Qwan Ki Do, au reușit să adauge în palmaresul lor numeroase medalii, câștigate atât în în România cât și în celelalte țări europene.

QWAN KI DO-ul este o Artă Marțială cu vechi tradiții dar în același timp și una dintre cele mai moderne metode de lupta. La baza acestui stil se află cunoștințe moștenite din China și Vietnam. A practică Qwan Ki Do nu înseamnă doar a învăţa o tehnică marţială, ci înseamnă a învăţa artă de a trăi, a învăţa să devii nu doar un om puternic ci, mai ales, o fiinţă echilibrată pe plan fizic şi mental.
Qwan Ki Do aduce numeroase beneficii asupra sănătăţii, dacă este practicat conform principiilor care stau la baza acestui stil de arte marţiale foarte valoros.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat