back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

De ce nu trebuie să speli carnea de pui înainte de a o găti. Obiceiul banal îți poate afecta sănătatea

Despre carnea de pui s-a vorbit mult timp de-a lungul timpului, iar unul dintre subiectele controversate, care a dat naștere unor ample dezbateri printre chefi celebri, a fost dacă se spală sau nu.

Ei bine, potrivit unui raport al Departamentului Agriculturii al Statelor Unite ale Americii și al Universității de Stat din Carolina de Nord, carnea de pui nu ar trebui spălată, întrucât crește riscul de intoxicație alimentară.

Potrivit experților, carnea de pui poate fi contaminată cu bacterii periculoase precum Salmonella, Campylobacter și Clostridium perfringens. Acestea sunt distruse în momentul în care carnea este gătită, însă dacă alegi să o speli, ele pot ajunge pe alte obiecte folosite în bucătărie, precum tocător, chiuvetă, cuțit ori alte obiecte folosite.

”Chiar și atunci când consumatorii consideră că au curățat eficient chiuveta după spălarea cărnii de pasăre, acest studiu arată că bacteriile se pot răspândi cu ușurință pe alte suprafețe și alimente”, a explicat secretarul adjunct al USDA, pentru securitatea alimentelor Mindy Brashears.

Oamenii de știință au realizat acest studiu pe 300 de persoane, pe care le-au împărțit în două grupe și le-au cerut să pregătească pulpe de pui și salată. Dacă unul dintre grupuri a primit instrucțiuni cu privire la modul de preparare în condiții de siguranță a puiului, inclusiv nespălarea acestuia, al doilea a primit provocarea fără reguli. Ulterior, experții au stabilit că 26 la sută dintre persoanele care au spălat carnea de pui au avut E.Coli în salată, spre deosebire de 20 la sută, în cazul celor care nu au spălat puiul.

Continuarea pe digi-world.tv

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat