back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.4 C
Paşcani
Login

Deputatul Bogdan Cojocaru: Domnule prim ministru Ilie Bolojan, proiectele Iașului trebuie să aibă finanțare în 2026!

Ne apropiem de discuțiile pentru bugetul național. În ultimii ani, PSD a impus un ritm alert pentru marile invetiții ale Iașului și Moldovei. Acest ritm trebuie menținut și anul viitor, iar proiectele majore au nevoie să se regăsească cu finanțări corespunzătoare!
Ieșenii așteaptă de prea mult timp o serie de investiții realizate de multă vreme în alte zone ale țării. Și nu este vorba doar despre așteptări, investițiile în infrastructură sunt necesare pentru dezvoltarea întregii Moldove!
Pentru bugetul național de anul viitor Autostrada Moldovei – A7 are nevoie de fondurile necesare pentru a se finaliza până la Pașcani, dar și pentru a continua spre Suceava și apoi până la Siret. Mare parte din finanțare este asigurată cu fonduri europene, dar nu trebuie să uităm de cofinanțări sau alte tipuri de cheltuieli care nu sunt eligibile a fi decontate cu fondurile europene! Acest proiect nu se poate bloca!
Autostrada Unirii – A8 are nevoie de fonduri pentru a continua lucrările într-un ritm și mai alert, acolo unde acestea au demarat, dar și pentru finalizarea documentațiilor tehnice la termen, astfel încât anul viitor să avem utilaje pe aproape toate tronsoanele autostrăzii. Și în cazul acestui proiect au fost făcute progrese importante în ultimii ani.
Podul de la Ungheni este parte a Autostrăzii Unirii și reprezintă legătura cu Republica Moldova. Lucrările sunt în plină desfășurare și au nevoie de fonduri importante anul viitor! Conform contractului, podul ar trebui să fie gata în prima parte a anului 2027, ceea ce înseamnă că anul viitor se vor executa cele mai multe lucrări!
Spitalul Regional de Urgență, un proiect despre care se discută de foarte mult timp și care are constructor desemnat. Lucrările pregătitoare au fost deja realizate, iar anul viitor trebuie să fie un an plin pentru acest obiectiv. Nu putem permite blocarea sau amânarea lucrărilor din lipsă de fonduri alocate prin bugetul de stat!
Sala Polivalentă, proiect aflat în curtea Companiei Naționale de Investiții, trebuie să își continue cursul spre implementare. Este nevoie de alocări bugetare pentru a se putea desemna un constructor și pentru a se începe lucrările!
📍Avem, la Iași, și multe proiecte ale autorităților locale care au nevoie de finanțare, proiecte aflate în derulare și care trebuie să fie continuate anul viitor! Avem primari dedicați oamenilor pe care îi reprezintă și care au realizat și depus proiecte pentru dezvoltarea comunităților locale!
În afară de aceste proiecte, există încă multe altele de care Iașul are nevoie. Șoselele de centură ale Iașului, cele de la Podu Iloaiei sau Târgu Frumos, stadionul sunt de asemenea investiții care trebuie să se regăsească printre prioritățile bugetare ale anului viitor!

 

Bogdan Cojocaru – deputat PSD Iasi, presedinte PSD Iasi

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat