back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Deputatul Movila: PMP Primul partid care a solicitat o evaluare a achizitiilor publice in pandemie; transparenta -absolut necesara

Transparenţa în achiziţiile publice este absolut necesară şi trebuie să fie un principiu fundamental de bază pentru funcţionarea statului, a declarat, luni, la dezbaterea de la ”Ora prim-ministrului”, deputatul PMP Petru Movilă, care a arătat că partidul său a fost primul care a solicitat o analiză a achiziţiilor din starea de urgenţă şi alertă.

„Astăzi, Camera Deputaţilor a pierdut din nou prilejul de a clarifica ce s-a întâmplat de când a început această perioadă, starea de urgenţă, pandemia şi de a nu transforma această necesitate pentru români, această dezbatere într-o acuză politică la nesfârşit între unii şi alţii care au fost la guvernare, care au fost în opoziţie. Cred că dezbaterile de astăzi, din punctul de vedere al PMP, trebuiau să cuprindă prezentarea unei situaţii cum a fost găsit sistemul de sănătate din România la începutul acestei pandemii”, a afirmat Movilă, la dezbaterile din plenul Camerei pe tema achiziţiilor prin Unifarm, la care a participat premierul Ludovic Orban.
Movilă a spus că PMP a fost primul care a solicitat public analiza, evaluarea achiziţiilor făcute pe stare de urgenţă şi starea de alertă în sistemul de sănătate.

„Am simţit că va urma o perioadă în care se vor întâmpla foarte multe lucruri în afara legii. Vedem clar că aşa se întâmplă, fie că vorbim de instituţii – Unifarm sau fie că vorbim de instituţii ale administraţiei publice locale. Vă reamintesc că la Iaşi, Consiliul Judeţean a luat bani de la drumuri, instituţii de cultură, de la asistenţă socială pentru a cumpăra un spital mobil pentru tratarea COVID-19 de peste 13 milioane de euro şi sunt 2 luni întârziere. De ce nu a venit acest spital?”, a adăugat deputatul PMP.

El a susţinut că dezbaterile au rolul de a găsi soluţii, nu de „acuzaţii la nesfârşit”.

„Din punctul de vedere al PMP, Comisia de anchetă privind achiziţiile în vreme de pandemie va arăta foarte clar cine a furat, cine a minţit, cine a încălcat legea, cine s-a îmbogăţit peste noapte şi va genera sesizări către instituţiile statului. Dezbaterea de astăzi, din punctul de vedere al PMP, nu a fost decât o gâlceavă politică, pentru că nu a adus nimic clarificator privind ceea ce s-a întâmplat. PMP spune că transparenţa în achiziţiile publice, în derularea acestor achiziţii, este absolut necesară şi trebuie să fie un principiu fundamental de bază pentru funcţionarea statului”, a arătat Movilă.

CONTINUARE PE AGERPRES.RO

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat