back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Deputatul PNL Sorin Nacuta, raport de activitate (P)


Cred că este normal și important ca activitatea mea de parlamentar să fie adusă la cunoștință cetățenilor care m-au ales în această funcție. Sesiunea care s-a încheiat în luna iulie, a fost una foarte intensă.
În Camera Deputaților au fost aprobate 257 de proiecte care au devenit legi.
Dintre proiectele aprobate 34 au fost jaloane PNNRR, extrem de importante, pentru reformele din România și atragerea fondurilor europene.
Ca parlamentar al Grupului PNL din Camera Deputaților, împreună cu alți colegi parlamentari, am depus 29 de inițiative, iar intervențiile în plen au fost pentru dezbaterea proiectelor de lege supuse aprobării, sau pe unele teme importante pentru județul Iași: Planul energetic REPowerEU, autostrada Moldovei, eficiența energetică a clădirilor, știrile false și teoriile conspiraționiste.

După cum știți o bună parte din activitatea mea ca parlamentar se desfășoară în Circumscripția electorală nr.24 Iași, având funcționale două cabinete parlamentare, unul la Pașcani și unul la Târgu Frumos și consider extrem de importantă relația directă cu cetățenii și primarii din localitățile din zona de responsabilitate.

Susținerea colegilor primari și a celor din conducerea instituțiilor județene este o prioritate pentru mine ca parlamentar și pe parcursul sesiunii trecute am avut frecvente întâlniri și acțiuni comune cu aceștia, fie că au fost la nivelul comunelor sau la instituțiile centrale ale statului împreună cu președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, cu colegii parlamentari Alexandru Muraru și Liviu Brătescu sau cu Secretarul general adjunct al Guvernului, Lucian Rusu.
Aceste demersuri au fost în special pentru progresul proiectelor de investiții, prin programul Național Anghel Saligny, Planul Național de Redresare și Reziliență sau prin Compania Națională de investiții. Un interes deosebit am acodat proiectelor municipiului Pașcani și susținerii primarului Marius Pintilie, care a reușit, împreună cu administrația locală, să pregătească și să atragă fonduri pentru investiții cât toate administrațiile de până acum.

Noua sesiune, care va începe pe 3 septembrie se anunță una la fel de intensă și cu teme extrem de importante atât în ceea ce privește unele jaloane PNL cât și măsurile pentru reechilibrare bugetară.
Din punct perspectiva mea de deputat am pregătit cinci inițiative legislative, rezultate în urma întâlnirilor cu cetățenii, cu primarii și cu conducătorii instituțiilor ieșene și acestea se referă la:
1. Modificarea Legii 18/1991 privind fondul funciar ( initiativa depusă);
2. Modificarea OG 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie asociate;
3. Lege pentru înființarea și administrarea fondului de asigurare a biletelor de transport
aerian de pasageri;
4. Proiect de inițiativă privind un ghid de finanțare pentru înființarea unor spații economice
de producție, depozitare și servicii la nivelul UAT-urilor.
5. Lege pentru modificarea Regulamentului de funcționare a Comisiilor de specealitate din
subordinea Prefecturii și Consiliului Județean.

Legile sunt bune dacă sunt făcute în interesul real al cetățenilor, iar marile proiecte se realizează doar în echipă.
PNL Iași este astăzi una dintre cele mai puternice organizații politice, o echipă unită și eficientă.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat