back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Dezinsecție în perioada 24-25 iulie în Târgu Frumos

Administrația locală din Târgu Frumos anunță faptul că în perioada 24-25 iulie 2025 va avea loc o acțiune de dezinsectie în oraș. Intervențiile vor avea loc între orele 22:00 și 02:00 și vor acoperi atât domeniul public, cât și spațiile private ale orașului.

Primăria, alături de firma responsabilă de intervenție, face un apel către cetățeni să respecte câteva măsuri simple de precauție. Persoanele vulnerabile – cum sunt copiii, vârstnicii sau cei cu probleme respiratorii – sunt sfătuite să evite pe cât posibil deplasările în aer liber în intervalul anunțat. Totodată, se recomandă ca ferestrele locuințelor aflate în apropierea străzilor să fie închise pe durata acțiunii. Un avertisment este transmis și crescătorilor de albine, care sunt rugați să ia măsuri de protecție pentru a evita orice risc pentru stupine în timpul tratamentelor.

Autoritățile subliniază că în cazul în care condițiile meteo nu vor permite desfășurarea activităților, acestea vor fi reprogramate.

Pentru detalii suplimentare, cetățenii pot contacta firma responsabilă, Helix LS S.R.L., la numărul de telefon 0731 851 541 sau pe e-mail, la helixls.office@gmail.com.

 

COMUNICAT DE PRESA:

ANUNȚ DE INFORMARE
Societatea Helix LS S.R.L. anunță derularea unor acțiuni de dezinsecție exterioară în Orașul Târgu Frumos, în perioada 24 – 25 iulie 2025.

În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și cu prevederile legislative în vigoare vă informăm asupra faptului că în perioada 24 – 25 iulie 2025, în intervalul orar 22:00 – 02:00, Helix LS S.R.L. va efectua acțiunile de:
DEZINSECȚIE PE DOMENIUL PUBLIC ȘI PRIVAT AL ORAȘULUI TÂRGU FRUMOS.
Substanța utilizată pentru dezinsecția exterioară este: Solfac Trio EC 140 NF, avizată de Ministerul Sănătății, cu o concentrație a soluției de lucru de 1.00 litri/69 litri de solvent, pentru combaterea țânțarilor. Acestea nu sunt toxice pentru oameni și animale, sunt biodegradabile aplicate în mediul exterior.
„Rugăm cetățenii, în special copiii, persoanele vârstnice, cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici, să își ia toate măsurile pentru a nu intra în raza directă de acțiune a utilajelor de pulverizat. De asemenea, rugăm proprietarii locuințelor cu ferestre situate la o distanță de maxim 20 de metri față de aliniamentul stradal să țină ferestrele închise în perioada 24 – 25 iulie 2025 în intervalul orar 22:00 – 02:00.”
În caz de inhalare, contact cu pielea, ochii sau ingerare, măsurile se va respecta:
Pentru produsul Solfac Trio EC 140 NF:
Inhalare: Duceți subiectul la aer curat. Dacă respirația se oprește, faceți respirație artificială. Sunați imediat un medic.
Contactul cu pielea: Scoateti hainele contaminate. Se va face imediat duș. Spălați hainele contaminate înainte de a le refolosi.
Contactul cu ochii: Scoateți lentilele de contact. Spălați imediat cu multă apă timp de cel puțin 15 minute, deschizând bine pleoapele. Consultați un medic dacă problema persistă.
Ingerare: Apelați imediat un medic. NU se va induce stare de vomă. Nu administrați nimic care nu este autorizat în mod expres de medic.
Crescătorii de albine sunt rugați ca în perioada efectuării serviciilor de dezinsecție să ia toate măsurile pentru protejarea familiilor de albine, în caz contrar Helix LS S.R.L. și Primăria Orașului Târgu Frumos sunt absolvite de orice responsabilitate.
În cazul în care conditiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acestor acțiuni, perioada de efectuare a activităților va fi reprogramată.
Rugăm cetățenii din raza administrativ teritorială a Orașului Târgu Frumos să respecte măsurile indicate în prezentul anunț.
Pentru informații suplimentare sau clarificări vă stăm la dispoziție la nr. de telefon 0731 851 541 sau e-mail: helixls.office@gmail.com, au transmis reprezentanții Helix LS SRL.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat