back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Din iulie, firmele vor fi obligate să afișeze informații utile persoanelor cu dizabilități în format vizual, audio și în alfabetul Braille

Un ordin al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), recent oficializat, obligă operatorii economici care activează în imobile în care nu pot fi instalate sau nu au fost încă prevăzute rampe de acces al persoanelor cu dizabilități să ofere informații clare cu privire la posibilitățile de deplasare ale acestora. Companiile vor trebui să amplaseze indicații vizuale, audio și tactile pentru ghidarea clienților. Transportatorilor de persoane le sunt impuse rigori suplimentare în ceea ce privește informarea persoanelor cu dizabilități.

Pentru a proteja consumatorii cu dizabilități care nu au acces în unele spații comerciale dar și pe cei care folosesc transportul public, ANPC a emis un ordin care instituie reguli clare pentru operatorii economici, cu referire la informarea acestei categorii de consumatori. Noile reglementări se vor aplica începând cu data de 12 iulie 2024.

Măsura se adresează operatorilor economici care își desfășoară activitatea în imobile sau spații în care nu pot fi instalate sau nu au fost încă instalate rampe sau alte variante de acces al persoanelor cu dizabilități și instituie obligația de a oferi informații clare și corecte clienților care intră în aceasta categorie, referitor la modalitatea de acces a acestora în incintele respective.

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat