back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.3 C
Paşcani
Login

Doar două cereri pentru anveloparea blocurilor din Pașcani cu fonduri europene

Doar două cereri de înscriere pentru anveloparea blocurilor din municipiul Pașcani, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, după ce administrația locală a anunțat că se pot obține fonduri europene în acest scop. Viceprimarul, Cristian Rățoi, a precizat că Asociația Armonia a depus o cerere pentru blocul P1, de pe aleea Grădiniței, iar o persoană desemnată prin contract de mandat, o altă cerere în numele locatarilor de la blocul C38, strada 1 Decembrie, zona Gării.

Pășcănenii au avut la dispoziție doar 12 zile pentru înscrierea în acest program și pregătirea documentelor. Anunțul a fost postat pe site-ul Primăriei pe data de 23 iunie, iar termenul limita de depunere a fost 8 iulie.

Demersuri pentru anveloparea blocurilor au mai fost și în trecut, însă cu o formulă de confinantare mai greoaie.

De această dată municipalitatea propune un parteneriat cu asociațiile,  prin care Primăria să fie împuternicită să facă toate demersurile necesare și să suporte cheltuielile neeligibile, bani care ar urma să fie recuperați de la locatari prin plata unei taxe de reabilitare termică,  pe o perioadă de 10 ani de zile.
Un proiect de hotărâre în acest sens a fost discutat, în grabă, în ședința extrordinară care a avut loc pe 20 iunie de la ora 14.00.

Contractul de mandat se va încheia cu asociațiile de proprietari, dacă măcar o treime din ei vor fi de acord sau cu reprezentantul de scară, dar în această situație este necesar acordul tuturor.

La Pașcani sunt circa 134 de asociații de proprietari iar restul scărilor de bloc au desemnanți reprezentanți în relația cu furnizorii de servicii. Până acum au fost reabilitate termic cu fonduri publice doar două blocuri turn, în timpul administrației Crăciunescu. În urmă, au rămas multe probleme și câteva procese, din cauza modului cum au fost realizate și finanțate lucrările. Menționam că în pachetul de lucrări pentru reabilitarea termică sunt incluse anveloparea blocului și schimbarea tâmplăriei, acolo unde este cazul. Lucrările de reparații din interiorul blocului, inclusiv la subsoluri vor fi realizate din bugetul local, apoi recuperate de la cetățeni, fiind neeligibile din fonduri europene.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat