back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Doi bărbați bănuiți de furt calificat, arestați de polițiștii din Hârlău

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Hârlău şi Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău au identificat un bărbat de 36 de ani, bănuit de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi un bărbat de 41 de ani, bănuit de furt calificat şi încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu deţine permis de conducere.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în noaptea de 22 spre 23 aprilie a.c., aceştia ar fi sustras mai multe bunuri (o betonieră, o central electric, trei rotopercutoare, un flex, un mai-compactor), dintr-un imobil aflat în reabilitare, situat pe raza comunei Erbiceni.

De asemenea, în aceeaşi noapte, bărbatul de 41 de ani i-ar fi încredinţat autoturismul său bărbatului de 36 de ani, pentru a-l conduce pe drumurile publice, deşi ar fi cunoscut că are anulat dreptul de a conduce, iar acesta din urmă ar fi condus autoturismul pe drumurile publice, având anulat dreptul de a conduce.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 20 mai a.c., cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introduşi în Arestul I.P.J. Iaşi.

La data de 21 mai a.c., aceştia vor fi prezentaţi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.

Cercetările continuă.

IPJ Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat