back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Donatie pentru salvat vieti: un defibrilator modern la Spitalul Municipal Pașcani

Secția de pediatrie a Spitalului Municipal din Pașcani a primit astăzi, un defibrilator automat modern ca donație din partea organizației „Părinți Salvatori”.  Donația vine în contextul în care în urmă o săptămâna de zile,  un copil a decedat, iar părinții acestuia au invocat faptul că pentru efectuarea manevrelor de resuscitare, defibrilatorul a fost urcat cu dificultate de la parter până la etajul 5.

Vasile Vlașin, fondatoul asociației “Părinți Salvatori” a arătat că dorește să tragă un semnal de alarmă cu privire la necesitatea dotării tuturor spațiilor publice cu asemenea echipamente și totodată, educarea populației. Acesta a menționt că proiectul a plecat și de la o drama prin care a trecut chiar familia să.

Defibrilatoarele moderne pot fi manevrate ușor și pot fi folosite chiar și de către persoane fără pregătire medicală.  Vasile Vlașin, a menționat că asociația nu dorește să stabilească vinovăția cuiva, ci dorește să contribuie la evitarea unor situații similare în viitor.

Proiectul demarat de Vasile Vlașîn a obținut linia de SMS 8844. Cine dorește să doneze 2 euro, poate scrie textul „MINUNI” la acest număr. Cu banii primiți din donații, Asociația „Părinții Salvatori” cumpără defibrilatoare și organizează cursuri gratuite de prim ajutor.

Mentionam ca „Părinți Salvatori” s-a născut din drama familiei Vlașin, prin pierderea lui LUCA, în urma unui banal înec cu mâncare. Pe 23 Septembrie 2015, în casa familiei Vlașin a avut loc tragedia – băiețelul familiei, în vârstă de 2 ani și jumătate, s-a înecat cu mâncare. Deși au ajuns la spital, eliberarea căilor respiratorii a fost imposibilă, din cauza lipsei unui echipament medical de specialitate, numit video-bronhoscop. După 49 de zile de comă, pe 11 Noiembrie 2015, inimioara îngerașului Luca a încetat să mai bată.

Tatăl îndoliat a cerut familiei și prietenilor care au participat la înmormântare să nu aducă flori sau coroane, ci să doneze contravaloarea acestora în contul unei Fundații, în vederea strângerii banilor necesari achiziționării și dotării Spitalului Județean din Baia Mare cu echipamentul care a lipsit atunci când Luca a avut nevoie de el.

După doar 3 luni, această dorință a devenit realitate. Astfel, pe data de 23 Februarie 2016, familia Vlașin a donat spitalului un echipament complex, pentru a cărui achiziționare s-au plătit în jur de 50.000 de EURO.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...
Articolul precedent
Articolul următor

Niciun articol afișat