back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Două persoane au murit la secția ATI COVID de la Spitalul Municipal Pașcani. Cum se descurcă unitatea medicală în fața pandemiei

Doua persoane internate pe sectia ATI COVID de la Spitalul Municipal din Pascani au pierdut lupta in fata virusului COVID 19. Pacientii cu varsta de 53, respectiv 75 de ani, unul adus prin transfer de la un spital din Iasi, iar celalalt din zona municipiului, au murit in cursul zilei de luni, 30 august.

Informatiile tragice au fost prezentate si in cadrul sedintei de Consiliu Local Pascani, de catre directorul medical interimar al spitalului, doctor Aurelia Padurariu. Ea a precizat ca valul patru a ajuns deja iar efectele incep sa se vada.

Totodata, a prezentat consilierilor si situatia spitalului dar si problemele cu care s-a confruntat unitatea medicala de la inceputul crizei sanitare si pana acum.
Spitalul are nevoie de personal pentru a putea face fata provocarilor din pandemie. Se lucreaza sub presiune si sunt sectoare care au fost la un pas de inchidere din cauza lipsei de personal.

Reamintim faptul ca sectia ATI COVID a fost redeschisa de pe 24 august, cand spitalele din Iasi au cerut sprijin pentru internarea pacientilor pozitivi ce aveau nevoie de terapie intensiva In prezent, pe sectie mai sunt inca patru persoane in stare grava, pentru care medicii au un prognostic rezervat.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat