back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

EcoColectare – campanie câștigată de o școală din Pașcani

După câteva luni de muncă și colectare selectivă astăzi participanții au fost premiați în funcție de cantitatea adunată pe cap de locuitor. Pe primul loc s-au aflat școli din Pașcani și Butea. Premiile au fost consistente și numai bune de completare în unitățile de învățământ. Elevii și profesorii au participat la evenimentul ce a avut loc la Primăria din Pașcani. Printre invitați s-au numărat și cei din administrația locală dar și promotorul campaniei, societatea de salubritate din Municipiu. Și pentru că campania de informare se desfășoară până în 2020, organziatorii au lansat invitația continuării și chiar să adune din ce în ce mai mulți susținători.

Liceul Economic “Nicolae Iorga” se află pe lista câștigătorilor a premiilor oferite de o asociație de promovează selectarea colectivă. Se pare că ei și Școala Gimnazială din Butea au colectat cele mai multe deșeuri de sticlă și borcane, peturi, cartoane și gunoi menajer. Premiul cel mare, o tablă magnetică, a fost ridicat astăzi, 21 noiembrie 2017, când a avut loc festivitatea de premiere. 

În topul clasmentului s-au mai aflat școli și primării din Miroslovești, Butea, Oțeleni și Liceul Tehnologic „Mihai Busioc” din Pașcani, care au primit produse de birotică și papetărie, dar și mingi pentru orele de sport.

Pe lângă elevi, profesori, reprezentanți ai primăriilor s-au aflat și viceprimărița Gabriela Nedelcu alături de noua și vechea conducere de la CLP Eco Salubritate din Pașcani. Promotorul campaniei alături de cei de la ADIS au transmis că aceasta se va desfășura până în anul 2020 și că este una foarte utilă care se va dezvolta la mai multe persoane și că trebuie să învățăm să colectăm selectiv.

Viceprimarita Gabriela Nedelcu considera ca astfel de activități sunt importante pentru comunitate și aduce valoare și că trebuie să ne gândim la mediu și mai ales să privim în viitor. De asemenea, a felicitat elevii și profesorii implicați în acțiuni din ce în ce mai multe în Pașcani.

Fostul director al societății de salubritate, Eduard Dumea a fost și el prezent și a ținut să mulțumească cetățenilor care au înțeles că trebuie să selecteze gunoiul înainte de a fi ridicat de mașini. 

Leonard Ursu a promis că această campanie va continua în Pașcani și chiar vrea mai multă promovare și sacii coloarați să ajungă și la blocuri și condomenii nu doar la case.

Menționăm că premiile au fost consistente și au bucurat pe cei care au participat la campanie. Ei promit că pe viitor vor arunca gunoiul selectiv și că informația va fi transmisă mai departe.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat