back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Elena Grosu, eleva de nota zece a Liceului Teoretic “Miron Costin”

Și promoția 2020 a Liceului Teoretic “Miron Costin”  și-a luat rămas bun de la anii de liceu. Munca, perseverența și seriozitatea cu care au privit cei patru ani se reflectă în media generală și, implicit, în cunoștințele asimilate pe parcursul acestei perioade. Cu statutul de șefa de promoție, fiind cea mai bună din generația sa, se mândrește eleva Elena Grosu, care a absolvit liceul cu media 10. Elena a studiat la profilul Științe ale Naturii și își dorește să urmeze cursurile Facultății de Medicină.

Pe pagina sa de facebook, directorul Liceului Teoretic “Miron Costin” din Pașcani, a transmis felicitari  proaspeților absolvenți.

„Dragi absolvenți,

Iată-ne în ultima zi de școală a promoției 2020, o promoție care a dat deja primul examen, cel al adaptării într-un context necunoscut. Tineri deosebiți care au reușit în cei patru ani de liceu să-și pună în valoare talentul și calitățile își iau astăzi ”La revedere!” de la cei cu care au pornit pe drumul cunoașterii și formării, alături de care au experimentat, s-au bucurat, s-au exprimat, au construit, au dăruit, au cântat, au dansat, au plantat, au pictat, au câștigat, au visat . Chiar dacă situația actuală ne ține la distanță, gândurile tuturor se îndreaptă spre acest moment cu aceeași emoție și nostalgie. Pentru noi, profesorii voștri, sunteți motive de bucurie, de speranță, de împlinire profesională, sunteți unici și speciali. Continuați să îndrăzniți, să fiți performanți, să vă faceți auzită vocea cu responsabilitate și inteligență! Mulțumesc tuturor pentru că ați reprezentat Miron, mulțumesc părinților, bunicilor că v-au susținut și că ne-au fost alături în acest drum al formării voastre! Felicitări fiecăruia pentru tot ce a realizat!

Felicitări Elena Grosu pentru seriozitate, ambiție, pentru patru ani de 10!

Succes la examenul de Bacalaureat!
Note așa cum vă doriți, noi începuturi pe măsura viselor voastre!

Și nu uitați….fiecare dintre voi este un învingător!” este mesajul postat de Mihaela Anușca, directorul Liceului Teoretic “Miron Costin” din Pașcani.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat