back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Elevii află marți dacă se întorc la școală începând cu 8 februarie

Redeschiderea școlilor începând din 8 februarie și revenirea elevilor la cursuri urmează să fie decise marți într-o ședință la Palatul Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis i-a chemat la discuții pe premierul Florin Cîțu și pe oficiali din Ministerul Educației, al Sănătății și de la INSP.

Premierul Florin Cîţu declara luni că împreună cu preşedintele Klaus Iohannis va fi luată decizia cu privire la modul de desfăşurare a cursurilor şcolare începând din data de 8 februarie, adică după vacanţa inter-semestrială.

„Vom avea mâine toate informaţiile şi, pe baza acestor informaţii, vom lua decizia.  Dacă până mâine vor apărea şi alte informaţii, vom vedea ce decizie luăm împreună cu domnul preşedinte în ceea ce priveşte şcolile”, a declarat Cîţu, care a subliniat că prioritatea o reprezintă siguranţa în şcoli.

Încă de la mijlocul lunii ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis anunţa că, din 8 februarie, urmează ca majoritatea şcolilor să se redeschidă, dar o decizie finală va fi luată pe 2 februarie.

Luni, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că elevii care îşi vor relua fizic cursurile vor primi măşti de protecţie, existând un stoc de peste 37 de milioane de măşti doar în învăţământul preuniversitar. Cîmpeanu a explicat că învăţământul hibrid, atât online, cât și fizic, se va păstra acolo unde există profesori şi elevi care au indicaţie medicală pentru a continua cursurile de acasă.

Încă din 14 ianuarie, președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu miniștrii Educației și Sănătății, precum și cu șeful DSU, Raed Arafat, pentru a discuta dacă școlile pot fi redeschise în data de 8 februarie.

„Începând semestrul 2, adică după vacanţa de o săptămână care urmează la începutul lui februarie, deci din 8 februarie, când începe semestrul 2, majoritatea şcolilor se vor redeschide, asta, evident, în condiţiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel cum a avut evoluţia în ultimele săptămâni”, spunea preşedintele Klaus Iohannis în 14 ianuarie.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat