back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.3 C
Paşcani
Login

Elevii de la Școala din Gâștești în online, din cauza unei centrale termice defecte

Școala Gimnazială din Gâștești este închisă, iar elevii își desfășoară activitatea în online, din cauza unei defecțiuni apărute la sistemul de încălzire. Conform celor declarate de directorul școlii Monica Pleșcan problemele au apărut după ce o centrală termică achiziționată în urmă cu doar doi ani s-a defectat.

Astfel, pe data de 6 decembrie a fost convocată o ședință a Consiliului de Administrație la care au luat parte reprezentanți din partea părinților și cadre didactice și în urma căruia s-a luat hotărârea ca cei 148 de elevi din ciclul primar și gimnazial să-și desfășoare cursurile în online, până ce problema va fi remediată.

Conform celor declarate de consilierul Ciprian Pintilie, reprezentant al Consiliul Local în CA-ul școlii, cel mai probabil, problema ar urma să fie remediată până la sfârșitul acestei săptămâni, urmând ca centrală termică să fie pusă din nou în funcțiune, iar elevii de la Școală Gimnazială din Gâștești să se reîntoarcă în bănci de luni, de pe 20 decembrie. În cazul în care firma cu care este încheiat contractul de prestări servicii nu va reuși să remedieze defecțiunile apărute, se ia în considerare, inclusiv, achiziționarea unei noi centrale termice.

Precizăm că centrala termică defectă a fost achiziționată în luna decembrie a anului 2019, iar investiția a fost de circa 700 de milioane de lei.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat