IPJ Iași: În zilele de 15, respectiv 16 decembrie a.c., polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa au desfăşurat 21 de activități educativ – preventive la unitățile de învățământ de pe raza localităților arondate, având drept scop prevenirea faptelor comise cu violență și prevenirea faptelor de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Activitățile au avut drept scop prevenirea şi combaterea fenomenului de bullying și cyberbullying, precum și menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă în incinta şi zona adiacentă a unităţilor de învăţământ.
De asemenea, aceștia au transmis aspecte legate de prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor prin conștientizarea consecințelor asociate acestuia și conștientizarea elevilor cu privire la riscurile la care se expun prin utilizarea articolelor pirotehnice.
La activități au participat 857 de elevi și 37 de cadre didactice.
Elevii din Ruginoasa au participat la activitățile preventive desfășurate de polițiști, în școli
PULSUL ZILEI

