back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Etichetele la alimente vor dezvălui toate otravurile

De la 14 decembrie, toate etichetele produselor alimentare și medicamentelor din UE (inclusiv România) se schimbă radical.
Producătorii români şi cei din celelalte state membre ale Uniunii Europene sunt obligaţi să schimbe etichetele de pe produsele alimentare, conform prevederilor Regulamentului 432/2012. Prin această iniţiativă legislativă se stabileşte o listă de menţiuni de sănătate permise, înscrise pe produsele alimentare. Aceste explicaţii vor fi altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire şi la dezvoltarea şi sănătatea copiilor”, au explicat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Din 14 decembrie, etichetele produselor alimentare şi medicamentelor vor cuprinde nu doar substanţele aflate în compoziţie, ci şi beneficiile şi riscurile pe care fiecare le prezintă pentru sănătatea consumatorului.
Bunăoară, acum, pe eticheta pateului Bucegi se află înşiruite o serie de compuşi ca: apă, şorici şi slănină, plus nişte ingrediente, mult mai multe, care fac parte din rândul stabilizatorilor (polifosfaţi, extract de drojdie, condimente, dextroză), al emulgatorilor (esteri glicerici ai acidului citric E 472C, consideraţi inofensivi), al agenţilor de îngroşare (gumă guar – E 412), care se află şi în alimentele eco, dar care trebuie consumată cu moderaţie, gumă xantan (E 415), dar şi acid citric (E 330), monoglutamat de sodiu (E 621) şi nelipsitul carmin.
Din a doua jumătate a lunii decembrie, pe noul model de etichetă vor fi înscrise şi care sunt riscurile sau beneficiile provocate de consumul fiecărui aditiv. De exemplu, la aditivul E410 (guma de guar) va fi menţionat “un avertisment privind riscul de sufocare pentru persoanele cu dificultăţi la înghiţire. Sau, în cazul ingerării substanţei cu un aport inadecvat de lichid, se va recomanda ingerarea cu multă apă, pentru a asigura ajungerea substanţei în stomac”, prevede noul act normativ.
Vor exista probabil şi excepţii, mai ales la medicamente. „Avem stocuri în depozite şi în farmacii. Nu putem retrage produsele din farmacii pentru a le eticheta din nou. Am intra în faliment. Avem nevoie de o dispensă”, este cererea patronatului din industria farmaceutică către minister.

EVZ

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat