back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.3 C
Paşcani
Login

Femeia fără permis care a accidentat mortal o fetiţă la Hârlău, condamnată cu suspendare. Un caz impresionant

O fetiță de doar patru ani a murit după ce a fost lovită de o mașină pe ulițele din Sticlăria. Șoferița a fost judecată doar pentru conducere fără permis, anchetatorii apreciind că nu ar fi putut evita accidentul.

Tragedia s-a produs pe 1 iunie. Aflată în Hârlău, Mariana Coșofreț a fost sunată de o rudă a soțului, care i-a comunicat că un unchi din Scobinți se spânzurase. Deși nu avea permis, Coșofreț s-a urcat la volanul automobilului VW al soțului său, plecând spre satul Sticlăria. Ajunsă aici, a văzut pe stradă un grup de copii jucându-se.

A claxonat, pentru a-i avertiza să se îndepărteze și a mers mai departe, fără a reduce viteza, întrucât copiii se retrăseseră pe marginea drumului. Când însă VW-ul lui Coșofreț a ajuns în dreptul unui taxi oprit pe sensul contrar, din spatele acestuia a ieșit în alergare o fetiță, D.E.A., de doar 4 ani.

Șoferița nu a reușit să evite accidentul și a acroșat-o. Fetița a fost urcată de părinți într-o mașină, plecând în întâmpinarea ambulanței. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic.

La testarea cu aparatul Dräger, s-a constatat că șoferița nu consumase alcool. Ancheta a scos-o din culpă pe Coșofreț. Fetița ieșise brusc în fața mașinii sale, la o distanță de doar 11 metri.

Mașina condusă de Coșofreț avea o viteză de 50 km/h, în limita maximă permisă. Pentru a putea evita accidentul, VW-ul ar fi trebuit să aibă doar 25 km/h.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat