back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Festivalul Folcloristica va fi organizat în comuna Deleni la sfârșitul lunii octombrie

Festivalul Folcloristica va ajunge in aceasta toamna la Deleni, la sfarsitul lunii octombrie.
Avem plăcerea de a vă invita la Festivalul Folcloristica, ediţia a VIII-a, organizat în satul Feredeni (curtea școlii), pe data de 29 octombrie 2022, și în comuna Deleni (Căminul Cultural), pe 30 octombrie 2022, de către Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Feredeni și Asociaţia Super Tineri (ASIRYS) în parteneriat cu Primăria Comunei Deleni şi Școala Gimnazială Feredeni.
Reprezentanții, grupurile și artiștii interesați să participe la această ediție, trebuie să compleze formularul de înscriere – https://forms.gle/aj2KRSaK1zpn99YX8, până cel târziu 24 octombrie 2022.
Festivalul Folcloristica este cel mai important eveniment non-formal de promovare, integrare și revigorare a tradițiilor și obiceiurilor ce stau la baza culturală a județului Iași. Festivalul își propune să faciliteze interacțiunea între oamenii pasionați de folclor prin muzică, arte meșteșugărești, costume populare, dans, cu cei care doresc să cunoască și să învețe din toate acestea. Folcloristica urmărește să dezvolte comunităţile mici, din acest motiv sloganul evenimentului este „Implică un sat, dezvoltă o ţară!”. Ceea ce diferenţiază acest festival de altele, este cadrul nonformal, flexibil, voluntarii, o scenă deschisă tuturor celor ce doresc să se exprime ori să înveţe despre folclor. De asemenea, în fiecare an, Folcloristica își schimbă gazda. În ordine cronologică, evenimentul a avut loc în localitățile: Târgu Frumos, Bălțați, Ruginoasa, Tomești, Butea, Ciurbești, iar în acest an în Feredeni și Deleni.
Festivalul se adresează meșterilor, voluntarilor, ansamblurilor populare, tinerilor pasionați, istoricilor, producătorilor locali, primăriilor, profesorilor, școlilor și bibliotecilor din județ, care doresc să participe activ la revigorarea folclorului. Festivalul Folcloristica propune ca participanții să învețe meșteșuguri, să descopere povești, să elucideze mistere folcloristice, să participe la spectacole de teatru, muzică și dans, să fie activi și să sprijine meșterii populari.
Un moment important al festivalului este concursul „Parada Satelor”, ce invită toate satele din județ, să participe la o paradă tradițională și să prezinte un dans, o tradiție, un cântec, un loc pitoresc și un produs, toate specifice satului sau comunei. Este desemnat un câștigător, ce primeşte însemnul celui mai frumos sat din județ. Toate delegațiile primesc diplome de participare” informeaza organizatorii pe pagina de Facebook.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat