back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

FOTO: Cât de periculoasă poate fi o maşină blindată la un accident? Proces greu de judecat după un impact mortal lângă Tg. Frumos

Departe de a-l proteja, maşina blindată în care se afla i-ar fi putut provoca moartea unui ieşean lovit de o şoferiţă care a şi murit. Maşina securizată a fost implicată într-un accident, combustibilul şi uleiul ţâşneau în cabină, iar martorii nu reuşeau cu niciun chip să-i scoată pe ocupanţi din dubiţă, tocmai pentru că aceasta era securizată. La mai bine de doi ani de la accident, ieşeanul încă nu şi-a revenit. Cazul a făcut obiectul analizei magistraţilor ieşeni, care au avut de stabilit cuantumul daunelor civile.

În dimineaţa zilei de 29 iulie 2020, un autoturism Volkswagen care se deplasa spre Târgu Frumos a intrat pe contrasens pe raza comunei Ion Neculce, într-o curbă la dreapta. Automobilul a lovit frontal un autovehicul de transport valori care mergea spre Iaşi. Apoi, VW-ul a ricoşat înapoi pe sensul său de mers, unde a fost lovit de un Mercedes. Ambulanţa sosită la faţa locului a constatat decesul şoferiţei de pe VW. Intervenţia medicilor în ajutorul celor răniţi în accident a fost însă deosebit de dificilă.

Maşina de transport valori fusese puternic avariată, iar uşile nu puteau fi deschise. Nici geamurile, securizate, nu erau uşor de spart. „Colegul meu, Cristian O., era plin de sânge pe faţă, haine, se spărsese rezervorul, uleiul şi motorina curgea pe noi, îmi era frică să nu luăm foc. Încercam cu disperare să ies din maşină, dar nu am reuşit, maşina fiind blindată. Nu pot să uit cum curgea motorina pe noi şi cum simţeam că nu mai reuşim să ieşim din maşină în viaţă. Au venit doi şoferi de tir şi au încercat să spargă geamul să ne salveze, dar totul a fost în zadar”, a povestit ulterior Vasile I. Echipajul de descarcerare a reuşit în cele din urmă să ajungă la cei doi răniţi din cabină şi să-i scoată dintre resturile maşinii blindate.

Cererile răniţilor

Vasile I. suferise o fractură de gambă, mai multe fracturi costale şi o contuzie pulmonară. Pentru reducerea fracturii de gambă au fost necesare mai multe operaţii, ca şi introducerea a două plăci metalice de reconstrucţie. Timp de 9 luni, Vasile I. nu s-a putut prezenta la serviciu, nefiind capabil să se deplaseze. Nici acum nu-şi poate folosi cum trebuie piciorul, Vasile I. fiind încadrat în gradul III de invaliditate. Nici Cristian O. nu a scăpat ieftin. Suferise şi el mai multe fracturi costale, oasele rupte străpungându-i plămânul, ca şi un traumatism cranian. După accident, nu a mai putut lucra noaptea şi, din cauza pneumotoraxului, oboseşte foarte uşor.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat