back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Garaje construite ilegal pe stradă. Primarul a cerut să fie dărâmate. Când vor fi aplicate aceleași măsuri și la magazinele edilului, extinse pe terenurile ocupate abuziv?

La câteva zile după ce edilul municipiului Pașcani a spus ca are alte priorități decat construcțiile ilegale de pe domeniul public si ca va face ordine peste câțiva ani de zile, trei proprietari de garaje au fost somați sa le dărâme pe motiv ca au fost construite fix pe strada. Terenurile au fost ocupate fără contract si fără aprobarea Primăriei iar constructiile au fost ridicate fără autorizațiile necesare, pe strada Zimbrului. Atât de bine încât au blocat capătul străzii si accesul spre parcarea de la blocul Crizantema. Notificările au fost semnate chiar de primarul Marius Pintilie, secretarul general al administratiei locale si un functionar de la Compartimentul Patrimoniu.

Garajele ar fi fost construite in anii ’90 cu acordul verbal al reprezentanților Primăriei, conform unor surse neoficiale. Pana acum, Poliția Locală nu le-a văzut si nici nu a făcut verificări in acest sens. De asemenea. pe aceeasi strada, in fata altor garaje, un alt proprietar a pavat jumatate de strada. Aceasta situație încă nu a fost constatata. Astfel de cazuri sunt numeroase la Pașcani. Se estimează ca sunt câteva sute de garaje construite fără acte si fără contracte pentru terenurile ocupate.

Pana acum nimeni din Primăria Pașcani nu a explicat dacă este vorba de o acțiune generală de control a acestor constructii, care va continua si in următoarele zile sau au fost luate măsuri doar in cazul celor trei garaje.

Menționăm ca si o societate a primarului Marius Pintilie a ocupat abuziv mai multe suprafețe de teren din domeniul public al municipiului pe care au fost extinse magazine sau amenajate căile de acces fără autorizațiile si contractele necesare si fără plata. Întrebat când va lua măsurile legale pentru eliberarea terenurilor. primarul pascanean a spus ca are alte priorități.

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat