back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

“Gunoiul nimanui”, platit de la buget. Spitalul si scolile, facturi uriase, magazinele consilierului Pintilie, 0 lei

Administratia din Paşcani se pregăteşte să achite, de la bugetul local, nota de plată pentru gunoiul menajer care nu este achitat nici de persoanele fizice, nici de cele juridice, dar care a fost preluat de la punctele de colectare din municipiu şi depozitat la groapa ecologică de la Tutora Iaşi. Este vorba de peste 700 000 lei, bani pe care societatea locală de salubritate trebuie să îi achite imediat ca să mai poată depozita. Pentru aprobarea platii Consiliul Local al municipiului urmează să fie convocat în şedinţa extraordinara, la începutul săptămânii viitoare spun reprezentanţii Primăriei.

Subiectul a fost discutat şi în şedinţa de la sfârşitul lunii ianuarie, odată cu proiectul de regulament pentru taxa de salubritate la persoanele fizice. Atunci, reprezentanţii Primăriei au atras atenţia sa sunt societăţi care arunca gunoiul la punctele de colectare din oraş, în loc să îl plătească şi că acesta problemă trebuie să fie rezolvată odată cu aprobarea taxei de salubritate pentru că municipalitatea să nu fie obligată să achite nota de plată din bugetul local.

Proiectul privind taxa de salubritate la societăţi a fost amânat pentru simulări. Din datele de la operatorul local reiese că doar o parte din persoanele juridice din Paşcani au contract la salubritate. Mai exact anul trecut erau 909 contracte încheiate cu societăţi, şcoli grădiniţe, asociaţii şi instituţii din câteva mii care au sediul inregistrat la Paşcani. Dintre acestea o parte din ele nu au plătit nici un leu anul trecut, chiar dacă au contract valabil încheiat.

Printre ele se număra si societatea Lorimer SRL Paşcani care deţine în municipiu şase magazine alimentare. Unitatea are încheiat un contract cu confirmare, dar nu a fost emisă şi achitata nici o factură, anul trecut. Asta deoarece muncitorii de la salubritate nu au fost chemaţi să ridice gunoiul şi să îl cântărească. aşa cum se precizează în contract.

Consilierul Marius Pintilie, administratorul societăţii susţine că tot gunoiul din magazine ar fi colectat şi transportat la sediul de la Lespezi, nu la societatea de salubritate din Pascani.

“Între Lorimer şi CLP Ecosalubritatea există un contract de colectare gunoi în baza cantităţilor predate. Lorimer nu a predat gunoi deci nu are ce plăti. Tot gunoiul şi ambalajele produse de Lorimer sunt transportate la punctul de lucru al societăţii de la Lespezi unde este selectat. Tot ce se poate recicla se preda către Blusatelit SRL iar fracția rămasă se predă către operatorul de salubritate din Lespezi”.

Nu ştim cât de legal este să transporţi gunoiul dintr-o localitate în alta, mai ales atunci când orice persoana juridica este obligată să aibă contract la salubritate, acolo unde are sediul sau punctele de lucru, şi nici ce cantităţi de gunoi menajer sunt predate operatorului din Lespezi, după selectare.
Cert este ca o parte din deşeuri, se regăsesc la punctele de colectare din Paşcani. O dovadă în acest sens sunt câteva fotografii trimise de un telespectator, făcute în apropierea unui magazin din zona Vale.

Probleme sunt şi cu modul cum au fost încheiate unele contracte de salubritate. Unele societăţi plătesc sume modice, uneori mai mici decât o familie cu patru persoane, în timp ce alte unităţi, mai ales cele bugetare, achita sume mari de bani, în fiecare an. Cea mai mare nota de plată o are Spitalul de Urgenţă din Paşcani care a achitat anul trecut 116 654 lei. Facturi mari sunt şi la unele şcoli din Paşcani. De exemplu Liceul Miron Costin a plătit, anul trecut , 24 620 lei pentru gunoiul menajer, Colegiul Sadoveanu 21 679 lei, Colegiul CF Unirea 11 835 lei, Grădiniţa cu Program prelungit nr 2 – 11 570 lei, Liceul Tehnic Mihai Busuioc – 11835 şi Şcoala Specială 6846 lei. De asemenea Casa de Cultură a achitat 5314 lei, Cantina de Ajutor 3642 iar Primăria 9676 lei.
Până şi la sediile de partid, facturile la salubritate sunt mult diferite: la PNL 332 lei iar PSD 1328 lei, pe 2018.
La societăţi, in capul listei este Rompak cu 70 847 lei, Proinvest Gropup 43 584 lei, Kosarom cu 31744 lei, Penny market 36 248 lei, Eurotex 33 388 lei Agrocomplex 9289 lei, Alimenco 8636 lei, iar Remar VFU – 60 742. De asemenea băncile şi farmaciile plătesc catava mii de lei pe an iar Biserica Înălţarea Domnului, acolo unde este şi cimitirul municipiului, doar 4186 lei. La polul opus se afla fabrica de perdele NGM Leonard cu 586 lei şi sute de SRL-uri, PFA-uri şi întreprinderi individuale care au achitat câteva sute de lei, pe an, la salubritate.
Reprezentanţii societăţii de salubritatea au refuzat să comenteze acesta situaţie. Colectarea se face doar pentru gunoiul menajer nu şi pentru cel industrial sau rezultat din activitatea economică a societăţii, deşeuri care sunt colectate de societăţi de specialitate.
Menţionăm că dezbaterile privind taxa de salubritate pentru societăţi vor fi reluate la sfârşitul acestei luni. Unii consilieri locali au contestat formula de calcul în functie de nr. de salariaţi, suprafaţa de teren şi obiectul de activitate şi au cerut taxarea la cantitatea de gunoi produsă, ca si pana acum.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat