back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Guvernul a aprobat calendarul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale. Până când se pot depune candidaturile

Guvernul a aprobat marţi programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a anunțat că 15 martie este termenul limită pentru depunerea candidaturilor, iar în ce privește campania electorală, aceasta va începe pe 4 aprilie şi se va încheia în data de 3 mai.

ACTUALIZARE

Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, au fost adoptate două hotărâri de Guvern cu caracter electoral, care întregesc cadrul legislativ pentru desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 4 mai precum şi pentru alegeri locale parţiale în anumite unităţi administrative.

„Perioada electorală va începe în 18 februarie 2025, cu aducerea la cunoştinţa publică a datei la care se va efectua tragerea la sorţi a celor 5 judecători ai Înaltei Curţi de Castraţie şi Justiţie, care vor face parte din Biroul Electoral Central. De asemenea, desemnarea celor 5 judecători se va face până pe 20 februarie 2025, astfel dându-se posibilitatea constituirii Biroului Electoral Central, cu data limită 22 februarie 2025. Apoi, termenul pentru depunerea candidaturilor la Biroului Electoral Central de către partidele, alianţele politice şi electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţiilor independenţi, este de 15 martie 2025, ora 24.00”, a anunţat Mihai Constantin.

Reprezentantul Executivului a mai anunţat începerea campaniei electorale, cu 30 de zile înainte a datei alegerilor, respectiv la 4 aprilie 2025, şi se va încheia în data de 3 mai 2025, ora 7. „Votul pe teritoriul României va avea loc în data de 4 mai 2025, va începe la ora 7.00 şi se va încheia la ora 21.00, cu precizarea că alegătorii care la ora locală 21.00 se află în sediul secţiei de votare, ori se află la rând pentru a vota, îşi vor putea exercita dreptul electoral până cel târziu la ora 23.59”, a arătat Constantin.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat