back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Guvernul a publicat proiectul de buget pe 2019. Sumele destinate pentru fiecare instituție

Pe site-ul Ministerului de Finanțe a fost publicat joi seară prezentarea Bugetului pe 2019.

Potrivit cifrelor Executivului, PIB-ul României va depăşi 1.022.500 milioane lei anul acesta, iar creşterea economică prevăzută este de 5,5%. Deficitul ESA este prognozat la 2,57% din PIB, conform cifrelor. Inflaţia medie luată în calcul este mult scăzută faţă de 2018, 2,8%, iar deficitul bugetar de 2,55%. Principalele cheltuieli ale bugetului sunt, anul acesta, cele cu asistența socială şi cele cu salariile – cumulat 20% din PIB. Investiţiile, repartizate în principal între Programul National de Dezvoltare Locala, Compania de Investiţii şi Infrastructura de Transport, ajung la 4,57% din PIB.

Conform datelor Guvernului, sume importante în plus vor primi Educaţia, Sănătatea şi Transporturile, în timp ce ministerele Energiei, Comunicaţiilor, respectiv Mediului de Afaceri vor primi mai puţini bani. Creşteri foarte mici, câteva procente, vor fi la SRI, Ministerul Public şi Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, potrivit news.ro, că sâmbătă va fi aprobat proiectul de buget în Guvern, iar săptămâna viitoare va fi dezbătut în Parlament.

Continuarea pe Stirile PRO TV 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat