back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Haită de câini periculoși, în Parcul Municipal. Primăria pune capcane

O haită de câini a ajuns să-i terorizeze pe pășcănenii care circulă în zona Parcului Municipal. Oamenii se plâng că patrupedele sunt periculoase și pot ataca oricând pe cei care trec pe acolo.

Doi cetățeni au reclamat aceasta situație și au surprins imagini cu animalele fără stăpân gata să atace. Mai grav este că această zona este una intens frecventată și de copii.

Situația a fost adusă în discuție și în ultima ședință din anul 2021 de către consilierul local Sorin Olariu.

Primăria Pașcani a început să ia măsuri în acest sens și a dispus din luna decembrie a anului 2021 achiziționarea de cinci cuști capcană pentru câinii fără stăpân, văzuți adesea pe străzile din municipiu.

S-a decis astfel ca în zonele știute ca fiind vulnerabile sau în locurile greu accesibile pentru prinderea câinilor, să fie amplasate cuști tip capcană, care să fie ținute doar pâna în jurul orei 13:00.

Deși eficient ar fi ca aceste capcane pentru câinii comunitari să fie lăsate și pe timp de noapte, ele sunt adunate și apoi  mutate în cursul zilei următoare in alte locațiiși în funcție de reclamațiile primite de la cetățeni.

Spre exemplu, în cursul zilei de astăzi a fost prins un singur câine fără stâpân, iar în ultima săptămână in luna decembrie a anului 2021 au ajuns la padocul din pădurea de lângă Moțca in medie 10 patrupede capturate, atat cu ajutorul capcanelor, cât și prin folosirea armei cu tranchilizant.

Precizăm că în Parcul Municipal, doua astfel de custi tip capcana urmează să fie amplasate in cursul zilei de joi.

 

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat