back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Haos pe „Kogălniceanu”, strada cu doua sensuri unice. Măsuri ilegale, impuse fără aprobarea C.L.

Cele doua sensuri unice de pe strada Mihail Kogalniceau din Pașcani a dat peste cap traficul rutier din zona si a stârnit numeroase nemulțumiri din partea unor șoferi. Retelele de socializare au fost umplute cu mesajele postate la știrile apărute, mulți dintre ei solicitând revenirea la regulile anterioare. De asemenea unii șoferi circula ca înainte, acum pe contrasens, in acesta situație fiind surprinsă si mașina a sociativ primarului.

Haos pe Kogălniceanu, strada cu doua sensuri si o intersecție

Măsura a fost instituita la sfârșitul săptămânii trecute, la solicitarea edilului Marius Pintilie, cu aprobarea Comisiei Locale de Circulație. Mai exact strada a fost impartita in doua, iar in mijloc a apărut o intersecție. Soferii care merg dinspre Piață Deal spre strada Sportului sunt obligați sa facă la stânga, după Spitalul CF, spre sala de sport, pe o străduță îngustă unde nu poate fi depășit nici un pieton sau la dreapta spre Oficiul Poștal. De asemenea cei care circula dinspre fostul sediu al Bibliotecii Municipale sunt obligați sa meargă la dreapta, spre sala de sport sau la stângă spre Oficiul Poștal, nu înainte spe piață.

Sensuri unice ilegale la Pașcani Pintilie: acum am aflat!

Subiectul a fost discutat si in cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local. Opoziția a atras atenția ca toate măsurile luate de actualul primar privind sensurile unice din Pașcani precum si închiderea circulației de Zilele Pașcaniului sunt ilegale, pe motiv ca nu au fost aprobate de legislativul local.

Primarul pascanean a recunoscut ca toate măsurile privind circulația rutiera din oraș, luate in ultimii ani de zile fără aprobarea Consiliului Local sunt ilegale. El a spus ca aflat abia acum de obligațiile legale, de la secretarul Primăriei, odată cu dezbaterile pentru aprobarea restricțiilor de circulație de pe „Pasajul Peștișorul”.

Cum rămâne, domnule primar? 

In acest context, nimeni nu se grăbește sa clarifice cum rămâne cu sensurile unice amenajate pana acum: cel de pe străzile Izvoarelor si Mihai Eminescu precum si pe strada Vasile Alexandri din zona Vale, iar in zona deal pe Eugen Stamate, pe strada Mihail Kogălniceanu, prin spatele Pieței Deal si cel din cartierul Micro.
Unii salariați ai Primăriei cred ca măsurile trebuie respectate pana când vor fi anulate, daca cineva va sesiza instanță de judecata. De asemenea sancțiunile data in aceste zone ar putea fi anulate. Tot ilegale ar fi si ale măsurile de circulație, luate in ultimii ani, privind limitările de viteza, amenajarea de treceri de pietoni si parcări pentru mașini.
Atât reprezentanții Poliției Municipale cât si cei ai Primăriei Pașcani au refuzat sa clarifice acesta situație. Menționăm ca ultimul proiect de hotărâre pus in dezbaterea Consiliului Local privind amenajarea unor sensuri unice a fost in noiembrie 2013 pentru aleile dintre blocurile aflate in apropierea sediului Poliției Municipale.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat