back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Iașul va avea noi parcuri fotovoltaice și eoliene. Lucrările ar putea demara anul acesta

Noi parcuri fotovoltaice și eoliene vor fi construite în Iași. Firmele așteaptă acordurile de mediu de la Agenția pentru Protecția Mediului (APM). În Iași, funcționează deja trei parcuri fotovoltaice, la Miroslava, Târgu Frumos și Sârca, și alte două eoliene, la Vânători și Ruginoasa

Iașul este atractiv pentru administratorii firmelor care vor să construiască parcuri fotovoltaice sau eoliene. Dacă vor primi acordurile de mediu, vor monta panouri fotovoltaice pe câteva hectare. Astfel, la Vlădeni, ar putea construi Moldosolar Vlădeni SRL, la Țuțora – firmele Ness Proiect și SC Electric Power, iar la Lețcani – Ital System SRL. Moldova Green Power ar putea monta panourile fotovoltaice la Hălăucești, iar Munich Electri C8 SRL – la Războieni. În comuna Deleni, va fi construit un parc fotovoltaic de către SC Deleni Wind SRL, dar și unul eolian. În total, ar putea fi realizate 10 noi parcuri fotovoltaice, fiind vorba de investiții de câteva milioane de euro. În Iași, au fost construite și două parcuri eoliene, care deja produc energie. Acestea sunt amplasate la Ruginoasa și Vânători. Rinat Ahmetov, oligarh și om de afaceri ucrainean, președintele clubului de fotbal Șahtior Donețk, a investit, în Iași, în cel mai mare parc eolian din Moldova.

 

Continuarea pe BZI

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat