back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

IGPF: Aproximativ 39.000 de persoane – prin punctele de frontieră, în ultimele 24 de ore

Aproximativ 39.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 21.700 de mijloace de transport (din care 14.500 automarfare), au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, în data de 18 mai, informează marţi IGPF.

Conform unui comunicat transmis AGERPRES, pe sensul de intrare au fost aproximativ 22.000 de persoane cu 11.600 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 17.000 de persoane cu 10.100 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 26.000 de persoane şi 14.200 de mijloace de transport (8.800 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 16.500 de persoane cu 7.800 mijloace de transport.

În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/ carantină la locuinţă de către specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică 8.310 persoane.

Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: PTF Nădlac I – 3.714 (din care 921 pe jos), PTF Nădlac II – 1.689, PTF Borş – 2.001, PTF Vărşand – 392, PTF Petea – 511.

IGPF menţionează că, încă din timpul weekendului, pentru fluidizarea circulaţiei, în cooperare cu autorităţile de frontieră ungare, traficul este direcţionat prin alte patru puncte de trecere de la graniţa comună româno-ungară: PTF Nădlac II – judeţul Arad, PTF Borş – judeţul Bihor, PTF Vărşand – judeţul Arad şi PTF Petea – judeţul Satu Mare.

A fost suplimentat personalul Poliţiei de Frontieră planificat să desfăşoare activităţi la controlul de frontieră, acesta fiind dotat cu terminale mobile pentru efectuarea formalităţilor de frontieră (pentru persoanele care vin pe jos).

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 23 de fapte ilegale (12 infracţiuni şi 11 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 37.200 de lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 9.300 de lei.

sursa AGERPRES

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat