back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Iluminat festiv doar în centrul Pașcaniului. Primarul Pintilie: „să fim solidari cu românii și ceilalți din Europa”

Iluminat festiv doar în centrul municipiului Pașcani în acest sezon al sărbătorilor de iarnă. Vestea nu prea bună a fost dată de primarul municipiului, Marius Pintilie, în conferința de presă ce a avut loc joi, 3 noiembrie, la Primărie. Edilul susține că de această dată, luminițele pentru sărbătorile de iarnă vor fi pornite doar în zona centrală a orașului, pe străzile Ștefan cel Mare și Moldovei, pe esplanadă și scările mari. 

Alesul local spune că pentru restul de zone muncipalitatea încearcă să fie mai „modestă (…) să păstreze tendința actuală când toată lumea vorbește de o criză energetică, să fie solidară cu românii și ceilalți din Europa și să treacă iarnă cu bine”.

Așadar, spiritul sărbătorilor de iarnă creat prin luminițele de sezon va fi doar în zona centrală a orașului, de această dată. Sunt localități din județ unde restricțiile sunt cu altă unitate de măsură. De exemplu, în comuna Deleni, în ultima ședință a legislativului local, primarul, Dumitru Prigoreanu a anunțat că iluminatul festiv va fi aprins mai puține zile și nu de la începutul lunii decembrie și până la mijlocul lui ianuarie, cum era în anii obișnuiți.

Și în țară, sunt municipii care văd lucrurile diferit. Primarul din Bistrița, a anunțat într-o conferință de presă că iluminatul festiv va fi atât în centrul orașului cât și în cartiere, pentru ca locuitorii să simtă spiritul Crăciunului. Nu rețeaua de instalații va fi limitată, ci doar programul de aprindere și stingere. Ba chiar mai mult, edilul a anunțat că va cumpăra și noi instalații.

La Pașcani, iluminatul festiv ar trebui să fie asigurat de societatea care a preluat în concesiune gestionarea rețelelor publice de iluminat stradal, Urbioled SRL . În contract există o componentă care precizează acest aspect, dar aceasta urmează să fie realizată în funcție de cerințele municipalității.

Tot legat de sărbătorile de iarnă, pe 7 noiembrie este convocată comisia de organizare a evenimentelor culturale din Pașcani pentru a analiza ofertele depuse cu artiștii care pot concerta în noaptea de Revelion.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat