ANAF va putea declara firmele ca fiind inactive în două noi situații, conform Legii 239/2025, respectiv Pachetul 2 fiscal. În plus, dacă în termen de un an administratorii acelor societăți nu le reactivează, Fiscul va cere dizolvarea, arată firmele de consultanță fiscală.
„Dacă până acum vorbeam despre 7 cazuri în care o firmă putea să devină inactivă fiscal, din 2026 vor fi 9 astfel de situații. Cele două apărute se referă la faptul că societatea nu deține un cont de plăți în România (ori la una dintre unitățile Trezoreriei), respectiv nu au fost depuse situațiile financiare anuale în termen de 5 luni de la împlinirea termenului legal pentru depunerea acestora”, a declarat Anamaria Chiru, Tax Partner în cadrul Dobrinescu Dobrev SCA, citată de Economica.net.
În acest moment, contribuabilul este declarat inactiv și îi sunt aplicabile prevederile din Codul fiscal privind efectele inactivității dacă se află în una dintre următoarele situații:
– Nu-și îndeplinește, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege;
– Se sustrage controalelor efectuate de organul fiscal central prin declararea unor date de identificare a domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;

