back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Încă o lună de secetă. Apa curge cu țârâita și în albiile râurilor, iar fântânile au secat

Debitele cursurilor de apă au scăzut sub jumătate din media lunii august, iar precipitații consistente vor veni abia spre mijlocul lui septembrie.

Un „Plan de restricții și folosire a apei în perioadele deficitare” este pus în aplicare de către Adminstrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad consumatorilor din 81 de localități care utilizează ca sursă acumulările de la Pârcovaci (lângă Hârlău) și Hălceni (lângă Vlădeni). Este vorba de orașul Hârlău și de comune precum Românești, Gropnița, Movileni, Deleni etc. Acestea se regăsesc deja pe lista comunităților cu program restricționat de furnizare a apei prin rețeaua ApaVital, listă pe care Ziarul de Iași a prezentat-o deja.

Cei de la ABA Prut-Bârlad au invocat situația hidrometeorologică înregistrată în ultimii ani de secetă prelungită, care a dus la debite scăzute și chiar secare pe mai multe cursuri de apă, nivelul scăzut al apei înregistrat în anul 2024 în anumite acumulări, coroborat cu evaporația mare specifică perioadei de vară. La Pârcovaci, acumularea este plină doar pe un sfert, în vreme ce la Hălceni mai este plină pe jumătate.

Prognozele Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor pentru lunile august-octombrie sunt „zgârcite” cu partea de est a țării: cantități de precipitații mult sub mediile lunare

Potrivit informațiilor Administrației Bazinale de Apă, localităţile afectate de secetă care nu dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă, ci doar de surse individuale, respectiv fântâni, sunt: Mădârjac (din 220 de fântâni, 3 sunt secate), Frumușica (din 102 fântâni, una este secată), Bojila (din 63 de fântâni, una este secată), Ceplenița (din 73 de fântâni, 51 sunt secate), Buhalnița (din 79 de fântâni, 55 sunt secate), Poiana Mărului (33 de fântâni secate din 48) și Zlodica (din 19 fântâni, 13 sunt secate).

 

Râurile au devenit pârâiașe

 

Pe de altă parte, Institutul Național de Hidrologie menționa în buletinul de ieri că debitele râurilor din țară se situau în general la „valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-60 la sută”. Mai mici de 30 la sută din normalele lunare erau, printre altele, debitele râurilor din bazinele hidrografice Bârlad, Jijia, pe cursurile Siretului, pe unii afluenți ai Moldovei și Bistriței – ca să reținem doar cursurile din zona Moldovei.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat