back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Incendiu la o casă de locuit în comuna Deleni. Locuință distrusă în prag de iarnă

În cursul după-amiezii de 7 octombrie a.c., echipajele Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos (Punctul de Lucru Hârlău) au fost solicitate să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din satul Slobozia, comuna Deleni.

La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru transportul apei și un echipaj medical tip B din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul locuinței și la nivelul podului acesteia, existând posibilitatea de propagare la întreaga construcție, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Ambulanța SAJ prezentă la locul intervenției a acordat îngrijiri medicale proprietarei, în vârstă de 56 de ani, care a suferit un atac de panică. Aceasta a refuzat transportul la spital.

În urma incendiului au ars diverse materiale textile (aproximativ 150 kg), documente de identitate și alte acte personale și de proprietate, manuale școlare, geamuri, uși, obiecte de mobilier, iar elementele de construcție din pod și acoperiș au fost deteriorate pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. De asemenea, soba din cărămidă a fost afectată de flăcări.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric generat de un cablu electric defect, cu izolația deteriorată.

Măsuri de prevenire a incendiilor în gospodării:

– Verificați periodic instalațiile electrice și înlocuiți cablurile uzate sau deteriorate;
– Nu lăsați echipamentele electrice sub tensiune nesupravegheate;
– Nu folosiți improvizații la instalațiile electrice sau de încălzire;
– Asigurați-vă că sobele și coșurile de fum sunt verificate înainte de utilizare;
– Păstrați un stingător funcțional în gospodărie și montați un detector de fum;
– În caz de incendiu, apelați imediat numărul unic de urgență 112.

Informații utile privind comportamentul în situații de urgență pot fi consultate pe platforma www.fiipregatit.ro
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași reamintește importanța respectării măsurilor de prevenire pentru siguranța fiecărui cetățean.

Sursa BZI

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat