back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Încep lucrările de anvelopare la un bloc din zona Vale Pașcani

Încep lucrările de reabilitare termică a unui bloc de locuințe din zona Vale Pașcani, după o perioadă lungă de timp de la modernizarea a două blocuri T6 și T7 din zona Deal.

De această dată este vorba despre blocul C38 pentru care urmează să fie cheltuiți aproape 3 milioane de lei.

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat în cursul zilei de 27 iunie 2025, a anunțat primarul, Marius Pintilie.

Conform contractului, lucrările ar trebui să fie finalizate până la sfârșitul anului 2026, dar constructorul, societatea MILAR Construct SRL din județul Neamț a anunțat că are în intenție să finalizeze lucrările pana la sfarsitul acestui an. Conform documentelor, urmează să fie schimbat acoperișul blocului, să fie făcute lucrările de anvelopare a clădirii, planșeelor și a subsolului, să fie schimbate geamurile și să fie închise balcoanele și ușile de la intrare.

De asemenea, vor fi modernizate și trotuarele din împrejurimi. Blocul a fost dat în folosință în anul 2000, iar de atunci nu au mai fost făcute lucrări de reabilitate.

O parte din cheltuieli urmează să fie cofinanțate atât de primărie cât și de către locatari, după cum urmează: circa 109.000 lei cheltuieli neeligibile suportate de locatari și circa 200.000 de lei de la bugetul local.

Restul banilor, de 2,7 milioane de lei, vor fi alocați din fonduri europene prin PNRR. Următorul pe lista de așteptare este blocul P1 din zona Deal.

Menționăm că la Târgu Frumos administrația locală contractează servicii de proiectare pentru anveloparea a șapte blocuri, iar la Târgu Neamț, primăria are în derulare un proiect pentru modernizarea a 20 de blocuri. La Pașcani, administrația locală a avut recent o ședință cu asociațiile de proprietari în vederea pregătirii documentațiilor necesare la blocurile unde locatarii își doresc să participe la astfel de proiecte.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat