back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Industria surpriză din România în care sunt locuri pentru toți, în special pentru femei

Cum ar fi dacă ai avea deja aptitudini pentru industria jocurilor video, dar nu știi încă? Mai des decât ai crede se întâmplă asta. Iar aici nu e vorba doar de-a juca ceva, ci de-a face, propriu-zis, jocul respectiv.

În 2020, RGDA (Romanian Game Developers Association) a prezentat un studiu în care se arăta că din cei aproape 8 milioane de români care se joacă, 52% sunt bărbați și 48% sunt femei. Totuși, când vine vorba de cine activează în dezvoltarea jocurilor video lucrurile stau cu totul diferit.

Aceste procente nu se regăsesc în industria dezvoltatoare de jocuri video, unde numărul femeilor care creează jocuri este mult mai mic decât cel al bărbaților. Numărul femeilor implicate în dezvoltarea de jocuri video crește de la an la an în întreaga lume, dar creșterea e destul de lentă. În 2019, de exemplu, procentele arătau așa: 24% femei care dezvoltă jocuri video și 71% bărbați.

Adelina Cojocaru, Lead Game Designer la Amber și una dintre femeile care activează în această industrie în România, mi-a spus că e vorba mai mult de acces la informații că e posibil pentru femei să facă așa ceva. Aptitudinile care ar fi utile în game development sunt deja dobândite de multe femei, doar că ele nu știu că le pot aplica și în această industrie. În acest sens, Amber a lansat o platformă – Her Own Game – în care prezintă aptitudinile diverselor meserii și cum ar fi acestea folosite în game development.

Și ține cont de asta când te gândești și că 70% dintre femeile care lucrează în domeniul tehnologiei sunt de acord că abilităţile lor au fost mai apreciate decât genul – abilităţile şi experienţa lor au fost considerate aspecte importante, mai importante decât că erau femei.

Am discutat cu Adelina mai multe despre industrie, dar și cum a ajuns ea să activeze în așa ceva. A debutat într-o vreme în care domeniul era și mai puțin cunoscut decât acum, iar computerul clasic încă era cel mai popular dispozitiv de gaming.

Ce avantaje, sau dezavantaje, ai ca femeie într-o astfel de industrie?

Aici trebuie să spun că în România situația stă un pic altfel. Problema nu e egalitate sau de șanse egale în industrie, ci de awareness. Noi ne confruntăm cu o chestie ciudată. Și eu am avut chestia asta la părinți, că stau să mă joc toată ziua, că jocurile sunt pentru copii. Mai era și ideea de stricat ochii, ceea ce poate era valabil pentru perioada ecranelor CRT. Problema acum e însă de awareness.

Femeile nu prea știu că sunt oportunități pentru ele în industrie. În esență, vorbim de skills. Prin platforma propusă de noi prezentăm skill-uri folosite, în general, în meserii tradiționale și arătăm cum pot fi utilizate în industria asta. Doar că oamenii nu știu lucrul acesta, iar noi asta vrem să transmitem.

Statistic vorbind, suntem aproape de 50 – 50 de oameni care se joacă jocuri. Când vine vorba de industria în care se fac jocuri vorbim de-o proporție de 30 – 70 creatori femei.

La noi problema, ca în cazul meu, e că nu știam că sunt companii care fac jocuri în București, în România. Până s-a întâmplat să aflu de la prieteni, nu știam. Și vorbim de-o industrie cu oportunități în care pot intra oameni care termină acum facultatea sau care vor să se reprofileze și au un set de aptitudini.

Pe partea de dezavantaje am în minte un episod personal. Când m-am angajat prima dată băieții aveau impresia că mă joc, dar nu shootere. Se gândeau nu sunt pentru fete. Într-o zi mâncam un sendviș și testam un shooter. Eram cu o mână pe tastele WASD și cu cealaltă mâncam. Iar un coleg mi-a zis că să fiu atentă, că-i un joc care se joacă cu două mâini.

Continuarea pe Playtech

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat