back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Înscrierea copiilor la școală în 2023 – 2024: Părinții vor putea completa cererile în prima parte a lunii mai

Și în anul şcolar 2023 – 2024, ca, de altfel, și-n anii anteriori, înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor se va face în două etape, potrivit unui ordin al Ministerului Educației (ME) oficializat joi. Astfel, în prima etapă, cererile de înscriere vor putea fi depuse de părinți la școli din 3 până în 18 mai 2023, iar rezultatele primei etape vor fi afișate la sfârșitul aceleiași luni. În a doua etapă, cererile de vor depune până spre mijlocul lunii iunie, iar listele finale vor fi afișate în 15 iunie 2023. Cererile vor putea fi transmise online, prin poștă sau depuse direct la secretariatul școlii.

Calendarul înscrierii copiilor în clasa pregătitoare, în anul școlar 2023 – 2024, este cuprins în Ordinul ME 3.704/2023, ce se aplică din 2 martie.

Concret, calendarul stabilește următoarele date pentru înscrierea copiilor la școală.

Prima etapă de înscriere:

  • pe 30 martie 2023 se vor afișa circumscripțiile școlare și planul de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar;
  • în 4 aprilie 2023 se anunță, prin afișare la sediul școlii sau/și pe site-ul acesteia, a criteriilor specifice de departajare a copiilor;
  • în perioada 5 – 26 aprilie 2023 are loc evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc șase ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2023 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar;
  • în intervalul 3 – 18 mai 2023, părinții pot completa cererile-tip de înscriere, online sau direct la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor;
  • pe 30 mai 2023 sunt repartizați copiii la școli, cu ajutorul unei aplicații informatice;
  • pe 31 mai 2023 se publică, la școli și pe site-ul inspectoratului școlar, listele ce conțin candidații înmatriculați și numărul de locuri rămase libere.

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat