back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.3 C
Paşcani
Login

Înscrieri pentru artiștii locali ce vor concerta la Zilele Municipiului Pașcani

Artiștii locali, soliști sau trupe, din municipiul Pașcani care vor să urce pe scenă în cadrul Zilelor Municipiului, ce vor avea loc în perioada 29-31 iulie a.c., sunt invitați să se înscrie pentru eveniment, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu din oraș. Sunt două condiții pe care aceștia trebuie să le îndeplinească: vârstă minimă de 14 ani și să aibă un istoric muzical dovedit. Momentele lor vor avea loc în prima zi a sărbătorii, vineri, 29 iulie.

Cei care fac parte din categoria talentelor locale se pot înscrie până la sfârșitul lunii mai.

De precizat este faptul că, în acest an Zilele Municipiului vor avea loc în perioada 29-31 iulie, iar spectacolele vor avea loc în piațeta din fața Primăriei de pe strada Ștefan cel Mare. Locația și zona de tarabe a fost stabilită prin votul membrilor.

Așadar, spectacolele vor avea loc în piațeta din fața Primăriei, iar comercianții vor amplasa standurile pe strada Ștefan cel Mare, începând din zona Parchetului și până la Casa de Cultură, pe un singur sens de mers. Suma alocată din bugetul local pentru eveniment este de 350.000 de lei.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat