back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.3 C
Paşcani
Login

Jeff Bezos cheltuie 3 miliarde de dolari căutând tinerețea eternă

Jeff Bezos e gata „să spargă” 3 miliarde de dolari pentru a găsi tinerețea eternă, prin prelungirea vieții cu cel puțin 50 de ani.

Provocarea lansată de noul startup al fondatorului Amazon, Jeff Bezos, Altos Labs: tehnici de „regenerare celulară” care promit să prelungească viaţa „până la 50 de ani”. Bezos investeşte 3 miliarde de dolari în acest starup.

Marii miliardari dau impresia că vor să treacă peste condiţia umană.

Cea mai recentă provocare vine de la Jeff Bezos şi este cea a tinereţii eterne. Fondator şi preşedinte al Amazon, al doilea cel mai bogat om din lume, primul miliardar care a zburat pe orbită, Bezos a anunţat recent un „salt calitativ” în managementul startup-ului său, Altos Labs, care se ocupă de „lupta împotriva îmbătrânirii” şi „regenerarea celulară”.

Altos aparţine lui Bezos din septembrie, dar ieri a anunţat că l-a recrutat în calitate de director executiv pe fostul supermanager farmaceutic Hal Barron, în vârstă de 59 de ani, angajat anterior de multinaţionala britanică GlaxoSmithKline. Mişcarea este însoţită de investiţia a 3 miliarde de dolari în următoarele planuri de cercetare şi dezvoltare, relatează Ziarul Financiar.

Cine se va concentra mai presus de toate pe „reprogramarea celulară”, tehnică deja folosită în laborator doar pe celule unice, care efectiv „întinereşte”: pentru unii savanţi aceasta este cheia reală posibilă prelungire a speranţei de viaţă prin înfrângerea bolilor legate de la îmbătrânire, cum ar fi tumorile.

Jeff Bezos va da 3 miliarde de dolari pentru a găsi tinerețea eternă din cele 81 câștigate în pandemie

Jeff Bezos îşi doreşte nemurirea: a investit într-o companie care îşi propune să inverseze îmbătrânirea. A câştigat 81 de miliarde în pandemie, dar asta i se pare prea puţin.

Altos, fondat de Bezos cu alţi miliardari, precum rusul Yuri Milner, şi cu fostul director al Institutului Naţional al Cancerului din Statele Unite, Richard Klausner, care va conduce comitetul ştiinţific. Din septembrie, Altos desfăşoară o campanie de recrutare în rândul celor mai respectaţi academicieni, cărora le oferă – potrivit „Times” – „salariile fotbaliştilor”.

Printre aceştia se numără şi biologul Juan Carlos Izpisua Belmonte, care a prezis recent că viaţa ar putea fi prelungită cu „cel puţin 50 de ani”, precum şi deţinătorul Premiului Nobel pentru Medicină, Shinya Yamanaka, specialist al celulelor stem.

Bezos are acum de 58 de ani.

sursa Romania libera 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat