back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Jocurile de noroc vor fi interzise tinerilor sub 21 de ani iar reclamele online vor fi restricționate, potrivit unor proiecte de lege

Tinerii cu vârsta sub 21 de ani vor avea interdicţie să participe la jocuri de noroc, iar în mediul online va fi interzisă difuzarea reclamelor la jocuri de noroc în intervalul orar 06:00 – 24:00, potrivit unor proiecte de lege depuse de parlamentarele Raluca Turcan (PNL) şi Diana Stoica (USR).

Avem obligaţia să ne protejăm copiii de flagelul jocurilor de noroc. Ştim deja că păcănelele distrug vieţi şi distrug familii. Cel mai recent studiu realizat în România ne arată încă o dată magnitudinea dramei naţionale pe care o trăim – 1 din 4 adolescenţi a jucat la aceste aparate ale morţii înainte de vârsta majoratului, iar debutul în jocurile de noroc are loc foarte devreme, înainte de vârsta de 14 ani. Ştiinţa a demonstrat că până în jurul vârstei de 21 de ani creierul copiilor nu este încă dezvoltat, în special zona responsabilă de controlul impulsurilor şi luarea deciziilor. Iar dependenţa te face să îţi pierzi controlul şi raţiunea. Asta înseamnă că ei sunt şi mai vulnerabili decât adulţii în faţa acestei dependenţe. Şi asta ne obligă pe noi, ca legiuitori, să luăm toate măsurile necesare pentru a-i proteja”, a precizat deputata USR Diana Stoica, la Parlament.

De asemenea, deputata liberală Raluca Turcan a menţionat că majorarea vârstei minime pentru participarea la jocuri de noroc de la 18 la 21 de ani reprezintă o „schimbare simplă, dar cu efecte profunde”.

În intervalul 18 – 21 de ani, tinerii sunt la începutul vieţii adulte, abia încep studiile universitare, intră pe piaţa muncii, se confruntă pentru prima dată cu responsabilităţi şi decizii financiare proprii. În acelaşi timp, este o vârstă marcată de impulsivitate crescută, de nevoia de validare socială şi de tendinţa de a experimenta fără a înţelege complet consecinţele. În faţa mecanismelor de marketing extrem de persuasive ale industriei jocurilor de noroc, aceşti tineri devin o ţintă uşoară. Prin ridicarea pragului de vârstă, îi protejăm într-o etapă vulnerabilă, oferindu-le timp să se maturizeze emoţional şi financiar. Ţări precum Portugalia, Grecia sau Republica Moldova au aplicat deja această măsură, constatând o scădere semnificativă a cazurilor de îndatorare timpurie şi a debutului dependenţelor de jocuri de noroc”, a afirmat Turcan.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat