back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Kaufland lansează linie telefonică pentru persoanele vârstnice care vor să comande la domiciliu

Kaufland România introduce o linie telefonică specială prin care persoanele cu vârsta de peste 65 de ani şi cele cu dizabilităţi pot plasa comenzi telefonice, informează marţi compania.

Livrarea la domiciliu este gratuită pentru aceste persoane, prin parteneriatul pe care Kaufland îl are cu platforma de livrări Glovo, precizează sursa.

Persoanele în vârstă de peste 65 de ani şi cele cu dizabilităţi pot apela la numărul de telefon cu tarif normal 0720.00.95.95, în intervalele luni-sâmbătă: 08:30-21:30 şi duminică: 08:30-20:00 şi pot plasa comenzi, la o distanţă de maximum 6 kilometri faţă de magazinele Kaufland implicate în acest program.

Achitarea produselor se va face în numerar, la livrare, pentru a veni în sprijinul vârstnicilor care nu folosesc instrumente digitale de plată, menţionează Kaufland.

Linia telefonică creată este momentan disponibilă în toate cele 14 oraşe din reţeaua Glovo – Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara, Iaşi, Braşov, Craiova, Constanţa, Sibiu, Arad, Ploieşti, Oradea, Brăila, Galaţi şi Piteşti.

Linia telefonică va fi deservită de echipe de voluntari ale Fundaţiei Regale Margareta a României.

În cadrul programului sunt disponibile pentru comenzi 250 de produse alimentare de bază, hrană pentru animale, articole de igienă şi de curăţenie. AGERPRES

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat