back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

La Teatrul Național Iași „Manichiura roșie”, de Erica Moldovan, un nou spectacol-lectură în cadrul proiectului Lecturi³

C.P. Lecturi³, proiect lansat de Teatrul Național Iași în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași (Filit) și revista Alecart, continuă cu primul spectacol-lectură al celei de-a patra ediții, Manichiura roșie. Textul câștigător al acestei luni este scris de Erica Moldovan, actriță a Ateneului Național din Iași.

Spectacolul este regizat de Irina Popescu-Boieru și îi are în distribuție pe Haruna Condurache și Răzvan Conțu. Evenimentul va avea loc pe 28 februarie, de la ora 19:00, la Teatrul³. Intrarea la toate spectacolele-lectură din acest proiect este liberă, în limita locurilor din sală.

 

Textul este inspirat de o întâmplare din timpul actualului război din Ucraina, și surprinde „coliziunea dintre două universuri umane distincte prin gen, vârstă, educație, credință”, afirmă autoarea. „Am dorit să prezint războiului dintr-o dublă perspectivă. Am încercat să nu încarc scriitura cu detalii politice sau militare exacte, atât pentru a-i asigura universalitate și longevitate – în speranța că această situație de criză politică va avea o finalitate cât mai curând – dar și pentru a mă putea concentra asupra aspectelor umane ale personajelor. 

Inspirația în scrierea acestui text se datorează unui articol care datează din 4 aprilie 2022, despre o femeie, pe nume Iryna, al cărei trup neînsuflețit a zăcut, timp de o lună, pe străzile din Bucha, fără să fie revendicat.  A fost recunoscută după 30 de zile, datorită manichiurii sale de către însăși manichiurista ei, după ce a văzut o poză care circula pe internet.”

Erica Moldovan are o bogată și apreciată carieră în teatru, regie și cinematografie, succes care i-a adus și numeroase premii importante.

Studii

2020 – studenta la UNAGE, Facultatea de Teatru, secția Regie de Teatru, prof. Ion Mircioagă

2012 – doctorand, departament Teatrologie, coordonator prof. Univ. Dr. Bogdan Ulmu, Universitatea de Arte „George Enescu”, Iași – titlul proiectului: „Mișcările teatrale neconvenționale românești de la 1989 până în prezent – analiză și arhivare” – doctorat abandonat

2011 – 2012 – masterandă a Universității Catolice din Leuven, Belgia, secția Studii Culturale

2009 – 2011 – masterandă, secția Arta Actorului, în cadrul Universității de Arte „George Enescu” Iași

2006 – 2009 – studenta, secția Arta Actorului, în cadrul Universității de Arte „George Enescu”

Premii obținute (activitate didactică)

2019

Concursul Național de Comedie „Ștefan Mihăilescu Brăila”, ediția a IV-a, Brăila

Trofeul festivalului – elevul Sebastian Pricop, Locul II – eleva Victoria Bejan, premiul „Bogdan Ulmu” – elevul Iulian Lungu

2014

Olimpiada Națională de Arta Actorului, Sfântu Gheorghe

1. Locul I național – la secțiunea Grup – spectacolul „Bâlciul”

2. Locul I național – la secțiunea individual băieți – elevul Mihai Ștefan

3. Locul II național – la secțiunea individual fete – eleva Vieru Alexandra

Concursul Național de Comedie „Ștefan Mihăilescu Brăila”, ediția a IV-a, Brăila

Marele Premiu și trofeul concursului – spectacolul „Bâlciul”, Locul II – elevul Mihai Ștefan, secțiunea individual, Locul II – elevul Vatavu Gabriel, secțiunea individual, Mențiune – eleva Vieru Alexandra, secțiunea individual

Festivalul de teatru „Hai la teatru!”, ediția a VIII-a, Teatrul Luceafărul, Iași

1. Locul I – spectacolul „Bâlciul”

2. Premii speciale de interpretare elevilor: Vieru Alexandra, Vatavu Gabriel și Mihai Ștefan

Festivalul de teatru „O mască plânge una râde”, ediția a VI-a, Liceul Dimitrie Cantemir, Iași

1. Marele Premiu – spectacolul „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”

2. Premiu special pentru regie – prof. coord. Erica Moldovan

3. Premiu special pentru interpretare – eleva Costea Diana

 

⃰Toți cei care doresc să se alăture proiectului Lecturi³ sunt invitați să trimită  piese de teatru la adresa de e-mail lecturi3@gmail.com.  

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat