back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.4 C
Paşcani
Login

LEGE. Firmele și populația afectate în starea de urgență pot amâna plata chiriei. ANAF va vira sumele aferente în contul proprietarilor

Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de promulgare a Legii privind aplicarea unor facilități de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgență. Astfel, companiile sau persoanele fizice afectate în perioada stării de ugență, instituită pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, pot cere amânarea plății chiriei, ANAF virează banii în contul proprietarilor, urmând să îi recupereze, până la sfârșitul anului.

Legea nr. 62/2020, promulgată miercuri de șeful statului, prevede o serie de facilități pentru firme, liber profesioniști, entități juridice de drept privat și persoanele fizice care au întâmpinat dificultăți financiare pe perioada stării de urgență.

Cine poate beneficia de facilități

 

„Art. 1. – (1) Locatarii: operatori economici, practicanți ai profesiilor liberale, entitățile juridice de drept privat, a căror activitate a fost întreruptă sau a căror venituri sau încasări au scăzut cu cel puțin 15% în luna martie 2020 față de media ultimului an calendaristic în perioada de aplicare a stării de urgență, persoanele fizice afectate economic direct sau indirect în perioada de aplicare a stării de urgență, pot amâna la cerere, fără plată de dobânzi și penalități, plata chiriei pentru folosința imobilelor înregistrate ca sedii, puncte de lucru sau locuințe”, se arată în forma adoptată de Camera Deputaților și trimis spre promulgare.

Forul decizional a adoptat proiectul după mai multe modificări aduse la forma inițiatorilor, depusă la Senat. În expunerea de motive, cei trei semnatari, membri PSD, ai proiectului – deputatul Alfred Simonis și senatorii Șerban Nicolae și Paul Stănescu, doreau scutirea de la plata chiriilor a operatorilor economici a cpror activitate a fost restrânsă sau întreruptă prin aplicarea actelor autorităților publice aferente stării de urgență.

Trebuie aduse acte justificative care dovedesc imposibilitatea plății chiriei

Înainte de adoptarea textului final, specialiștii Deloitte prezenți în webinar susțineau că intervenția statului într-un anumit sector, concentrată pe o anumită obligație a uneia dintre părțile contractante poate fi benefică pentru respectiva parte (în cazul de față, anumite categorii de chiriași) pe durata de timp prevăzută de lege, dar riscă să producă dezechilibre majore pe întreg lanțul operațiunilor și jucătorilor din domeniul respectiv.

CONTINUARE PE GANDUL.RO

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat