back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.3 C
Paşcani
Login

Legislativul local, ultima sedință pentru ștergerea unor datorii

Ultima ședință a actualului legislativ al municipiului Pașcani a fost programata pentru ziua de luni 7 octombrie a.c. Primarul Marius Pintilie i-a convocat pe consilierii locali in ședință extraordinara pentru a vota in regim de urgenta doua proiecte de hotărâre. Primul dintre ele este cel cu privire la aprobarea unor proceduri de anulare a unor restante si a penalităților acumulate la bugetul local, proiect retras in ședință trecută pentru a fi completat.

In aceeași ședință ar urma sa fie completată Comisia prognoze economico-sociale, buget, finanțe, industrie si agricultură prin ocuparea locului vacanta prin demisie de Leonard Ursu cu noul consilier local, Mihai Buhaiescu.

Menționăm ca după aprobarea facilităților fiscală pășcănenii persoane fizice si juridice vor putea beneficia de anularea accesoriilor calculate la datoriile către bugetul local ale persoanelor fizice și juridice, cu condiția ca datoriile să fie achitate în totalitate la zi.

Nu vor fi luate în considerație datoriile pentru care s-au acordat deja și sunt în derulare înlesniri la plată sau cele care sunt în curs de executare. Cei care vor să beneficieze de aceste facilități trebuie să îndeplinească în schimb câteva condiții. Până pe 25 noiembrie 2024 trebuie să depună o cerere de anulare a accesoriilor și să facă dovada plății datoriilor în totalitate, precum și a depunerii tuturor declarațiilor fiscale la zi.

În plus, sunt si alte două facilități importante pentru persoanele fizice. Mai exact, cetățenii municipiului Pașcani urmează să fie scutiți cu 50% din datoria înregistrată către bugetul local dacă aceasta este mai mică de 5.000 lei, respectiv cu 20% dacă datoria este mai mare de 5.000 lei. Și de această dată, condiția este ca suma rămasă să fie achitată integral la zi.

Astfel de facilități privind ștergerea penalităților au mai fost acordate de-a lungul timpului de administrația locală. Menționăm că în prezent sunt înregistrate restanțe la plata bugetului local de 13 milioane de lei.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat