back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Legislativul pascanean, ședința înainte de Zilele Pascaniului

Legislativul pascanean este convocat in ședința ordinara, pe 28 iulie, începând cu ora 10.00. Pe ordinea de zi se afla 18 proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul municipiului. Ședința va începe cu prezentarea execuției bugetare pentru al doilea trimestru al anului si o serie de modificări ale bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul in curs. Urmează aprobarea unui proiect pentru majorarea alocației de hrana la Cantina Socială, aprobarea unui acord de parteneriat pentru organizarea unui târg al comunelor la Pașcani, împreună cu localitățile din împrejurimi precum si stabilirea salariilor de la clubul sportiv CSM Pașcani.
In același context va fie supus aprobării un proiect privind finanțarea participativa a proiectelor de investiții, schimbarea sediului Poliției Locale, in clădirea fostului regii locale de termoficare, precum si alegerea noului președinte de ședința.
Menționăm ca pe 29 iulie începe ediția din acest an a Zilelor Municipiului Pașcani. Timp de trei zile, pana pe 31 iulie a.c. pe scena care va fi amplasată pe platoul din fata Primăriei vor urca artiști locali dar si artisti cunoscuți la nivel național.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 29 iulie 2022, ora 10.00, la sediul administrației locale. Spectacolele din cele trei zile vor începe de la ora 18:00 până la 23:30 și vor debuta cu interpreți pășcăneni.
În ceea ce privește categoria artiștilor naționali, situația este în felul următor: vineri vor evolua Angelica Flutur, Beatrice Ducă, Cristinel Iordăchioaia și D.J. Deny, sâmbătă – Viorica Macovei, Grupul Etnofolcloric Plăeșii, Dya și Feli, iar duminică – Margareta Clipa, Alexandru Brădățan, Randi și Smiley.
În ultima zi de sărbătoare, după ultimul artist, va avea loc un foc de artificii timp de 12 minute.
Pentru organizarea evenimentului Consiliul Local Pașcani a alocat suma de 501 000 lei la care se adauga si sumele care vor fi gestionate de Casa Municipala de Cultural 30 000 lei pentru talentele locale care vor urca pe scena si 10 000 lei pentru organizarea a doua spectacole de teatru si a trei expoziții, fotografie, de pictura si a Muzeului Municipal.

 

1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea contului de execuție a bugetului de venituri și cheltuieli  al municipiului Pașcani pentru trim.al II-lea al anului 2022 – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

2. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea Bugetului local de venituri și cheltuieli și al Programului obiectivelor de investiții, cu finanțare de la bugetul local și alte surse de finanțare, al Municipiului Pașcani pentru anul 2022 – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

3. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind  modificarea și completarea Bugetului centralizat al instituțiilor și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe anul 2022   – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal  de Urgență Pașcani și a Listei de investiții pentru anul 2022 – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

5. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea Bugetului Integral Venituri Proprii (sursa F) al instituțiilor, pe anul 2022 – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE(Dezbatere)

6. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea Bugetului de Venituri  și Cheltuieli al Bibliotecii Municipale”Leonard Gavriliu” Pașcani, pentru anul 2022 – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

7. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind  modificarea și completarea Bugetului centralizat al instituțiilor și activităților finanțate din venituri proprii și subvenții(Sursa G) pentru anul 2022 – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

8. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al municipiului Pașcani a unor bunuri-mijloace fixe, în vederea casarii și valorificării și aprobarea scoaterii din funcțiune a unor mijloace fixe din domeniul privat a Municipiului  Pașcani în vederea casării și valorificării – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE(Dezbatere)

9. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind majorarea alocației zilnice de hrană pentru beneficiarii de servicii sociale prin Cantina de Ajutor Social Pașcani – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

10. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Acordului de Parteneriat pentru participarea la „Târgul Comunelor” organizat în Municipiul Pașcani, Județul Iași, în data de 04.09.2022, precum și a cheltuielilor aferente participării – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

11. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile contractuale din cadrul Clubului Sportiv Municipal Pașcani – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

12. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului privind bugetarea participativă la nivelul Municipiului Pașcani – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE(Dezbatere)

13. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea achiziţionării serviciilor de consultanţă, asistență şi reprezentare juridică a  Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Paşcani  în  dosarele în care   aceasta este parte – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

14. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind acordul Consiliului Local al Municipiului Paşcani pentru dezlipirea bunului imobil – teren, parte din Cimitir Gîștești, număr inventar 587, imobil în suprafață de 3.167 mp, nr. cad. 69216, proprietate publică a municipiului Pașcani, situat în str. Gîștești, T 2, P 99/2, municipiul Pașcani, jud. Iași – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

15. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea Anexei la Hotărârea  Consiliului Local al Municipiului Paşcani  nr. 53 /1999 privind aprobarea domeniului public al Municipiului Paşcani, jud. Iaşi, atestat prin Hotărârea nr. 1354/2001, cu modificările şi completările ulterioare, prin actualizarea datelor privitoare la numărul de inventar 357 și adăugarea numerelor de inventar 2162, 2163, 2164, respectiv 2165 – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

16. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind stabilirea destinației spațiilor pentru sediul Serviciului Poliție Locală, situat în imobilul din str. Moldovei, nr. 21, număr cadastral 69227 – C1, proprietate publică a municipiului Pașcani, județul Iași – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

17. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea participării MUNICIPIULUI PAȘCANI, în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi și aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor indicatorilor  tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: “Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în Municipiul Pașcani” – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

18. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind alegerea preşedintelui de şedinţă pentru perioada august-octombrie 2022 – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat