back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Lemnul de foc s-a scumpit. Criza la Ocolul Silvic din Pascani

Se apropie sezonul rece, iar cetatenii care locuiesc la case si nu sunt racordati la retelele de gaze naturale, incep sa se aprovizioneze cu lemne de foc. Pretul insa pentru un metru cub a crescut fata de anul trecut cu pana la 8 procente.

Potrivit celor spuse de seful Ocolului Silvic din municipiul Pascani, Ionel Pintilie,  in aceasta toamna un metru cub de fag sau carpen se vinde cu 250 de lei, fata de 230 de lei, cat era anul trecut. Cei care vor sa cumpere material lemnos de la unitatea silvica pascaneana, trebuie sa faca o solicitare catre Primaria de care apartine, dar nu poate primi mai mult de 7 metri cubi de familie.

Cantitatea este limitata, deoarece ocolul pascanean se confrunta cu o criza de lemne. Cererea este foarte mare, iar suprafata administrata de institutie a scazut dramatic in ultimii zeci de ani, de la 14.100 de hectare in anul 1990, la 5.570 de hectare in prezent.

In acest an, atestatul de exploatare a unitatii silvice a fost de circa 12.000 de metri cubi, iar mai bine de jumatate a fost deja consumat.

Mentionam ca ocolului din Pascani sunt arondate 22 de comune si doua orase, Pascani si Targu Frumos.

Potrivit Mediafax, in ultimii doi ani, România s-a confruntat cu o criză a lemnului de foc, în contextul în care s-au redus tăierile ilegale, deci a fost mai puţin lemn pe piaţă, dar şi pentru că industria prelucrătoare a început să folosească lemn de foc în producţie, oferind preţuri mai mari decât poate oferi populaţia, potrivit datelor din piaţă.

Aproape jumătate (47%) din totatul gospodăriilor din România utilizează lemnul de foc ca mijloc de încălzire, conform datelor ultimului recensământ naţional, acesta reprezentând principala sursă de încălzire a gospodăriei la nivelul ţării.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat