back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Lenea poliţiştilor naşte monştri la Iaşi – Amenda maximă stabilită de lege pentru lipsa ştampilei

Administratorul unei firme din Paşcani a primit amenda maximă prevăzută de lege pentru lipsa unei ştampile. A reuşit să-i convingă pe judecătorii a două instanţe că amenda reprezenta practic un abuz din partea poliţiştilor, cărora le fusese lene să-şi facă treaba.

 

În iunie 2018, M.B.V. a apelat la serviciile unei firme specializate pentru a instala sistemul de alarmare la punctul de lucru al societăţii pe care o administra. Apoi, a trimis proiectul tehnic Inspectoratului Poliţiei Judeţene, spre avizare. A primit răspunsul negativ abia în iunie 2019. După aproape doi ani, în luna mai a anului trecut, la un control al poliţiştilor la firma administrată de M.B.V. s-a constatat că acesteia îi lipseşte avizul pentru sistemul de alarmă. Legea prevede pentru această contravenţie o amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei. Poliţiştii au aplicat direct amenda maximă.

M.B.V. a plătit jumătate din minimul amenzii, respectiv 2.500 lei, dar a contestat procesul-verbal în faţa magistraţilor Judecătoriei Paşcani. Aceştia nu au avut nimic de reproşat actului întocmit de poliţişti, cu excepţia faptului că fusese scris mult prea târziu. Ordonanţa 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor prevede că aplicarea unei amenzi se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei sau de la data încetării săvârşirii, în cazul contravenţiilor continue.

„De la momentul respingerii avizului, la data de 23.06.2019, respectiv când sistemul de alarmare era instalat şi pus în funcţiune încă din 31.07.2018, curge termenul de prescripţie a aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale, termenul împlinindu-se la 23.12.2019, respectiv 31.01.2020. Procesul verbal de constatare a contravenţiei a fost întocmit la data de 19.05.2021, iar fapta a fost săvârşită cel mai târziu la data de 31.07.2018, când există dovada certă că sistemul a fost pus în funcţiune, fiind cu mult depăşit termenul legal de 6 luni de la data săvârşirii faptei”, au notat judecătorii, care au dispus anularea procesului-verbal.

Sentinţa a fost contestată de IPJ, dosarul fiind preluat de magistraţii Tribunalului. În faţa acestora, reprezentanţii IPJ au precizat că agentul constatator nu avea de unde şti înainte de control că sistemul de alarmare fusese instalat fără avizul poliţiei. Ei nu au explicat însă de ce nu au verificat acest lucru în cele 6 luni cât puteau, legal, să o facă. Judecătorii instanţei superioare au constatat şi ei, ca şi cei de la Paşcani, că poliţiştii aplicaseră amenda mult după termenul limită în care o mai puteau face. Apelul IPJ a fost respins, sentinţa fiind definitivă. M.B.V. va trebui să solicite Fiscului returnarea banilor plătiţi deja.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat