back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Leonard Ursu și-a făcut cadou o demisie din Consiliul Local Pașcani

Cu două luni înainte de sfârșitul mandatului, consilierul PSD Leonard Ursu și-a dat demisia din legislativul pășcănean. Documentul a fost depus la secretariatul Primăriei chiar de ziua sa de naștere, pe 5 august a.c. Informația a fost confirmată de președintele interimar al organizației PSD Pașcani, Dragoș Ionescu. Deocamdată nu se știe care sunt motivele demisiei și daca va rămâne sau nu în cadrul PSD. Leonard Ursu nu a raspus la telefon si nici nu a postat un mesaj pe pagina s-a de Facebook.

Conform unor surse neoficiale, Ursu ar fi demisionat în urma unui schimb de replici cu președintele organizației județene Bogdan Cojocaru. El s-ar fi așteptat să fie propus în funcția de președinte interimar al PSD Pașcani, conform acelorași surse. În lipsa unei astfel de propuneri a solicitat ca până la alegerile interne de anul viitor organizația PSD Pașcani să aibă o conducere colectivă, nu un președinte interimar impus de cei de la Iași.  O altă nemulțumire este faptul că în urma rezultatului de la alegerile locale nu se află pe locurile eligibile pentru un nou mandat de consilier local.

Leonard Ursu a ocupat și funcția de director al societății locale de salubritate. Ăn legislativul local a fost unul dintre cei mai vocali consilieri din opoziție.

Mențiomam că săptămâna trecută  alte doua demisii au zguduit organizația locala a PSD: Dumitru Pantazi din funcția de președinte si Gică Zanet din cea de secretar.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat