back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Limba română, oficial mai bogată cu peste 3.600 de cuvinte noi. Majoritatea provin din limba engleză și sunt folosite zilnic

Limba română s-a îmbogățit în ultimii 16 ani cu peste 3.600 de cuvinte noi. Majoritatea sunt neologisme din limba engleză, cuvinte pe care am ajuns să le utilizăm în vorbirea de zi cu zi, chiar și cu forme de plural. Și pandemia de Coronavirus a îmbogățit vocabularul românilor cu termeni ca izoletă sau corona-sceptic. Toate se vor regăsi în noul DOOM, care va apărea în curând.

Noua ediţie a DOOM – Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic al Limbii Române – va conține peste 3.600 de cuvinte noi, care au apărut în vorbire în ultimii 16 ani.

Adina Dragomirescu, directorul Institutului de Lingvistică al Academiei Române: E vorba de, în primul rând, de cuvinte din engleză, unele chiar din domeniul televiziunii, să zicem breakingnews sau fakenews, altele sunt cuvinte care circulă în limbajul obișnuit – afterschool, takeaway sau all-inclusive – sau cuvinte pe care toată lumea le folosește acum, dar care nu erau normate, nici ca pronunțare, nici ca scriere în dicționarele românești. Și mai sunt și cuvinte care au o haină românească, deci o structură românească, de tipul accesorizat sau acidifiant, adresabilitate, advertorial.

Vocabularul, îmbogățit și de pandemie

Și criza sanitară i-a făcut pe români să învețe cuvinte noi.

George Lăcătuș, jurnalist Digi24: În perioada pandemiei, românii și-au îmbunătățit vocabularul cu o serie de cuvinte pe care nu le foloseau înainte. Covid, coronavirus, anti-coronavirus, corona-sceptic sau izoletă sunt cuvinte care i-au determinat pe lingviștii Academiei Române să le menționeze în noua ediție a DOOM.

Tânăr: Înainte de Coronavirus, n-am auzit niciodată de aceste cuvinte. Așa că arată cum se modifică limba, cât de repede se schimbă.
Tânără: Adaptăm totul noi, oricum. Avem cuvinte din toate limbile. (…) Cu cât avem cuvinte comune cu mai multe țări, cu atât ne descurcăm mai bine să înțelegem mai multe chestii.
Tânără: „Selfie” îl folosesc demult, că nu e de acuma. Mă rog, cred că și „weekend” vine tot din… Bine că ne-am dezvoltat și noi.

Cuvinte din engleză, adaptate fără modificări, deoarece nu au corespondent în limba română

Cuvintele din limba engleză au fost adaptate fără modificări, deoarece nu au corespondent în limba română.

O nouă modificare a DOOM o reprezintă renunțarea la a doua modalitate de pronunție a anumitor cuvinte.

Ion Bogdan Lefter, decanul Facultății de Litere: Simțim că e firesc să spunem românește și de altfel se spune de multă vreme profesor și să spui profesooor e de fapt o influență de pronunție din alte limbi, unde accentul cade altfel. Lucrurile vor continua să se filtreze, să se autofiltreze, încât din aceste 3.600, peste 16 ani poate nu toate vor mai fi regăsite în ediția de atunci a DOOM-ului.

Noua ediție a DOOM se află la tipografie și va apărea curând.

Sursa DIGI 24

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat