back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Locuri de veci, doar pentru cei cu certificat de deces

Locurile de veci in noul cimitir al municipiului Pascani vor fi repartizate doar pe baza certificatului de deces, nu si celor care vor sa le obtina si sa le amenajeze, inainte de a fi folosite. Mai exact cererile inregistrate pana acum la Primarie, nu vor fi luate in consideratie si nici cele care vor mai fi trimise pana la finalizarea lucrarilor de amenajare, ci doar solicitarile primite pentru decedatii care urmeaza sa fie inhumati.

Aceeasi masura ar urma sa fie luata si in celelalte cimitire din oras, care apartin municipalitatii conform prevederilor legale, incepand de anul viitor, dupa ce va fi functional Serviciul de Administrare al Cimitirelor. Precizarile au fost facute chiar de primarul Marius Pintilie, in cadrul conferintei saptamanale de presa.

Ediul a explicat ca masura este necesara pentru a debloca situatia aparuta de cativa ani de zile, de cand actualul cimitir a devenit neincapator, si pentru a putea fi rezolvate cererile de urgenta.

Chiar daca vor fi solutionate negativ, Primaria va primi, in continuare, cereri pentru inchirierea unor loturi de teren pentru amanajarea unui loc de veci sau construirea de cavouri. Primarul a explicat ca este dreptul fiecaruia sa depuna cereri, dar ca toti trebuie sa respecte noile reguli.

Amenajarea noului cimitir ar urma, cel mai probabil, sa inceapa anul viitor dupa licitatia de executie si incheierea contractului. Va avea doar 939 de locuri de veci si 43 locuri de parcare pentru masini, precum si o clopotnita si cladiri adminsitrative, toate pe o suprafata de teren de 14639 mp.
In sedinta extraordinara din 4 noiembrie a.c. la solicitarea primarului, consilierii locali au aprobat proiectul tehnic si actualizarea indicatorilor tehnico – economici. Au crescut cheltuielile de la 6,7 milioane lei, la peste 7 milioane lei, din care 5,9 milioane de lei pentru executarea lucrarilor, peste 245 000 lei pentru prioiectare si asistenta tehnica iar cheltuielile neprevazute si alte lucrari vor depasi 606 000 lei. Proiectul tehnic a fost realizat in anul 2020 iar lucrarile ar urma sa fie finalizate in 24 de luni. Cea mai mare parte din cheltuieli, 6 milioane de lei va fi acoperite dintr-un imprumit contractat de municipalitate de la Trezoreria Statului, iar banii vor fi rambursati in cinci ani de zile.

Menționăm ca anul trecut la Pașcani au fost înregistrate 784 de decese din care 375 din rândul cetățenilor municipiului. In acest an, pana in prezent, au fost înregistrate peste 700 de decese. Conform reprezentanților Primăriei, pana acum au fost înregistrate cca 300 de cereri pentru aproximativ 600 locuri de veci.

 

 

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat