back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Luptător de la S.A.S. Iași, medaliat cu aur la Campionatul Naţional de Jiu Jitsu Brazilian

C.P. La data de 25 septembrie a.c., în Bucureşti a fost organizat evenimentul sportiv – AJP Tour National Pro România,  la care a participat şi Robert, luptător al Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi, clasându-se pe primul loc.

Astfel, colegul nostru a luat medalia de aur la turneul naţional de Jiu Jitsu Brazilian, categoria 85 de kg.

Robert spune că:  acest sport este cel mai complex şi mai indicat pentru munca depusă în cadrul Poliţiei, pentru că poţi imobiliza şi poţi împiedica orice acţiune, orice atac al unui infractor, fără ca persoana în cauză să fie rănită. Când eşti bine pregătit fizic, eşti sigur pe tine, atunci şi atitudinea vorbeşte în faţa infractorului , iţi poţi îndeplini cu mult mai multă uşurinţă misiunea. Siguranţa de sine vine prin prezenţa fizică, dar şi prin cunoştinţele acumulate în domeniul activităţii poliţieneşti cât şi din punct de vedere sportiv.

Reamintim că, Robert s-a clasat pe locul trei la campionatul Naţional de Hand to Hand Fighting, la categoria Self  Defense, la categoria 90 kg. De asemenea, el este pasionat de box (a obţinut titlul de campion naţional la Box în anul 2018) şi kick boxing (având titlul de campion european la Kick boxingîn anul 2012 şi multiple titluri de campion naţional la acest sport).

Colegul noştru se pregăteşte pentru a  participa la Turneul European de Jiu Jitsu Brazilian şi  Campionatul Mondial de Hand to Hand Fighting, competiţii ce vor avea loc, în anul 2022.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi l-a felicitat pentru rezultatele obţinute la acest concurs sportiv.

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat